ANM: Caniculă și vijelii cu grindină: zonele pârjolite de arșiță. Unde lovesc furtunile violente – cod portocaliu de fenomene extreme. HARTA

ANM: Caniculă și vijelii cu grindină: zonele pârjolite de arșiță. Unde lovesc furtunile violente – cod portocaliu de fenomene extreme. HARTA

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 29 augustFenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat Zone afectate: conform textului și hărții

Marți (29 august) valul de căldură va persista în nord-vestul, sudul, estul și local în centrul țării. În nordul Crișanei, în vestul Maramureșului, Transilvaniei și al Moldovei, în cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei și local în Dobrogea, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 21 de grade.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic accentuatInterval de valabilitate: 29 augustZone afectate: conform textului și hărții

În sudul și estul Munteniei, cea mai mare parte a Moldovei și partea continentală a județului Constanța se vor înregistra temperaturi maxime de 37…39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 22 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 29 august, ora 10 – 29 august, ora 16Fenomene vizate: instabilitate atmosfericăZone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în sud-vestul țării vremea va fi instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 29 august, ora 16 – 29 august, ora 21Fenomene vizate: instabilitate atmosfericăZone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în Crișana, estul Olteniei, vestul Maramureșului și al Transilvaniei,  precum și în Carpații Occidentali și Meridionali, vremea va deveni treptat instabilă. Vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 55…65 km/h), vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat peste 35 l/mp.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 29 august, ora 16 – 29 august, ora 21Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuatăZone afectate: conform textului și hărții

În Banat, jumătatea de vest a Olteniei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h), pe alocuri vijelii puternice, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN

Interval de valabilitate: 29 august, ora 21 – 30 august, ora 12

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Crișana, Muntenia și vestul Olteniei, vremea va fi instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 29 august, ora 21 – 30 august, ora 12

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuatăZone afectate: conform textului și hărții

În cea mai mare parte a Olteniei, local în vestul Munteniei și Carpații Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, iar în primele ore ale intervalului și intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h) și pe arii restrânse vijelii puternice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp.

Miercuri perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi mai ales în jumătatea de est a teritoriului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *