Aproape 40 de migranți prinși într-un TIR cu textile în timp ce încercau să iasă din România pe la vama Nădlac II

Aproape 40 de migranți prinși într-un TIR cu textile în timp ce încercau să iasă din România pe la vama Nădlac II

38 de persoane din Siria, Irak şi Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria în prima zi de Crăciun au fost prinși de polițiștii de frontieră de la vama Nădlac II ascunşi într-un automarfar, relatează Poliția de Frontieră.

În TIR-ul înmatriculat în Turcia, șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile pentru o societate comercială din Slovacia.

„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 38 de cetăţeni străini”, a transmis Poliția de Frontieră.

Cele 38 de persoane au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak și Iran, majoritatea solicitanți de azil în România.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.

FOTO: Poliția de Frontieră

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *