Aryna Sabalenka, victorie în primul meci după decesul fostului iubit. A învins-o la Miami pe Paula Badosa în două seturi

Aryna Sabalenka, victorie în primul meci după decesul fostului iubit. A învins-o la Miami pe Paula Badosa în două seturi

Aryna Sabalenka a câștigat, scor 6-4, 6-3, meciul cu Paula Badosa din turul 2 la Miami Open, la trei zile după anunțul că fostului său iubit, Konstantin Koltsov, a murit, relatează News.ro.

Îmbrăcată în negru, Sabalenka a învins-o, după o oră şi 23 de minute, într-un meci perturbat de ploaie, pe cea mai bună prietenă a sa din circuit, care trecuse în primul tur de Simona Halep, revenită în circuit după un an şi jumătate.

Campioana en-titre de la Australian Open a avut nevoie de un break pentru a se impune cu 6-4 în primul set, pentru ca în al doilea set să câștige de două ori pe serviciul adversarei și să câștige cu 6-3.

A fost primul meci al sportivei de 25 de ani din Belarus după vestea că fostul ei iubit, Konstantin Koltsov, a murit la 42 de ani.

Tenismena din Belarus care ocupă locul 2 WTA a transmis miercuri seară că moartea lui Konstantin Koltsov este o „tragedie inimaginabilă”, dezvăluind totodată că cei doi nu mai formau un cuplu.

Moartea fostului jucător de hochei pe gheaţă din NHL Konstantin Koltsov este tratată ca o „aparentă sinucidere”, a anunţat, marţi, poliţia din Miami-Dade.

În turul trei la Miami Open, Aryna Sabalenka o va întâlni pe sportiva ucraineană Anhelina Kalinina, care a trecut de daneza Caroline Wozniacki, scor 5-7, 7-5, 6-4.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *