Asia a fost regiunea din lume „cea mai afectată de catastrofe” legate de condiţiile meteo, în 2023 – ONU

Asia a fost regiunea din lume „cea mai afectată de catastrofe” legate de condiţiile meteo, în 2023 – ONU

Constatarea că Asia a fost anul trecut regiunea lumii care a înregistrat cele mai multe victime și pagube economice din cauza catastrofelor legate de climă apare într-un raport publicat marți de Organizaţia Mondială de Meteorologie (OMM), un organism al ONU, relatează AFP și Reuters, citate de Agerpres.

„Schimbarea climatică a exacerbat frecvenţa şi gravitatea evenimentelor de acest tip, cu un profund impact asupra societăţilor, economiilor şi, mai important, asupra vieţilor omeneşti şi asupra mediului în care trăim”, a explicat Celeste Saulo, directoarea OMM, într-un comunicat.

Raportul atrage atenția asupra accelerării indicatorilor privind schimbările climatice, precum temperatura de suprafaţă, retragerea gheţarilor şi creşterea nivelului mării. Specialiștii subliniază că aceste fenomene au vor avea consecințe grave asupra societăţilor, economiilor şi ecosistemelor din regiune.

Asia se încălzeşte mai rapid decât media mondială, iar impactul valurilor de căldură asupra continentului este din ce în ce mai puternic, ceea ce duce la topirea ghețarilor, în special în Himalaya, precizează OMM, în contextul în care 2023 a fost cel mai cald an înregistrat până acum în lume.

De exemplu, anul trecut, temperatura medie anuală înregistrată aproape de suprafaţa pământului în Asia a fost a doua cea mai ridicată de până acum. Valoarea a depășit cu 0,91 grade Celsius media perioadei 1991-2020 şi cu 1,87 grade Celsius peste media perioadei 1961-1990.Din Siberia de est până în Asia Centrală şi din estul Chinei până în Japonia, temperaturile medii au fost foarte ridicate, în timp ce în Himalaya şi în zonele montane Hindu Kush din Pakistan şi Afganistan, precipitațiile au fost mai scăzute decât normalul.

Opt din cei 22 de gheţari monitorizaţi din zona montană înaltă din Asia au pierdut din volum în 2023. Aici se află cel mai mare volum de gheaţă, în afara regiunilor polare, care a scăzut însă în ultimele decenii.

În același raport se menționează că, pe parcursul anului trecut, temperaturile de la suprafaţa apei din nord-vestul Oceanului Pacific au fost cele mai mari înregistrate vreodată.

De asemenea, în 2023, în Asia, nouă milioane de oameni au fost afectați de nouă catastrofe asociate cu condiţiile hidrometeorologice. Dintre ele 80% au fost inundații și furtuni, în urma cărora peste 2.000 de persoane au murit. „Inundaţiile au fost de departe cauza principală de deces între evenimentele semnalate în 2023”, subliniază OMM.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *