Atac sângeros, în Germania. Fetiță de doar 4 ani, înjunghiată de un bărbat de 34 de ani

Atac sângeros, în Germania. Fetiță de doar 4 ani, înjunghiată de un bărbat de 34 de ani

Motivaţia atacului, care a avut loc miercuri după-amiază, încă nu este clară. Potrivit poliţiei, suspectul în vârstă de 34 de ani, un sirian care deţine şi cetăţenie olandeză, nu era un cunoscut al fetei sau a mamei acesteia.Potrivit poliţiei, suspectul a atacat brusc, iar un martor a intervenit, “l-a deposedat de cuţit şi apoi l-a urmărit”, dar până să intervină martorul atacatorul a reuşit să o rănească grav pe fetiţă, care a fost între timp operată şi se află în stare stabilă.Suspectul a părăsit magazinul după atac, dar a fost arestat după ce acel martor a anunţat poliţia şi a precizat unde se afla acesta. Suspectul este prezentat joi după-amiază unui judecător.Magazinul unde a avut loc atacul era deschis normal joi. Primarul oraşului Wangen, din landul Baden-Württemberg, a declarat că este alături de familie, pe care o cunoaşte. “Nu am avut niciodată o infracţiune ca aceasta”, a remarcat edilul, în timp ce şi poliţia a ţinut să menţioneze că “agresiuni de acest fel sunt foarte rare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *