„Atenție, aici este Zombieland!”. Avertismentul britanicilor pentru suporteri, inclusiv români, care vor veni la Frankfurt pentru meciurile Euro 2024

„Atenție, aici este Zombieland!”. Avertismentul britanicilor pentru suporteri, inclusiv români, care vor veni la Frankfurt pentru meciurile Euro 2024

UEFA a recomandat suporterilor care vor veni la Euro 2024 (14 iunie-14 iulie) să se cazeze în Bahnhofsviertel, cartierul Gării Centrale din Frankfurt, dar zona este „cea mai periculoasă mahala din Germania, cu străzi pline de 5.000 de consumatori de droguri și peste 300 de dealeri”, relatează cotidianul britanic The Sun, într-un reportaj în orașul german cu 700.000 de locuitori. „Tabloul” a fost confirmat și de ziarul Bild.

„Tricolorii” vor debuta la turneul final împotriva Ucrainei, pe 17 iunie, la München. Apoi, pe 22 iunie, va înfrunta Belgia, la Köln, pentru ca, pe 26 iunie, să dispute ultimul meci din grupa E împotriva Slovaciei, la Frankfurt. Mii de fani români vor ajunge în orașul german.

La Frankfurt, UEFA a recomandat hoteluri pentru cazarea suporterilor chiar în cartierul gării, unde „heroina și cocaina era drogurile uzuale până de curând, dar metanfetamina Crystal Meth și un nou nou amestec de cocaină crack au apărut pe străzi”, scrie The Sun.

„Acest noul drog îi face pe consumatori mai agresivi ca niciodată”

Günter Tauber, fost șef al serviciului de comandă al poliției de pe Main, a declarat că „acest nou amestec, în care cocaina este diluată, printre altele. cu bicarbonat de sodiu, îi face pe consumatori să-și piardă controlul și devin mai agresivi ca niciodată”.

Zona gării este atât de rău famată, încât măturătorii beneficiază de protecție poliției, două școli au contractat o forță de securitate dedicată, iar firmele americane le-au spus angajaților să ia taxiuri chiar și pentru călătorii scurte.

Peter Postleb, consilier al primăriei când orașul a găzduit meciuri la Cupa Mondială din 2006, a avertizat că „proxeneții și dealerii lovesc chiar și în plină zi, lângă cafenelele pline”.

Nu cred că este în regulă din partea UEFA să recomande fanilor să rămână în această zonă. Turiștii care se plimbau prin Bahnhofsviertel au fost jefuiți și amenințați.

Peter Postleb, consultant de securitate:

„Consumatorii acelui cocktail sunt foarte agresivi. Situațiile pot escalada rapid. Intri rapid, din păcate, în conflict cu scena care a devenit foarte agresivă. Ești hărțuit și împins”, a avertizat Postleb.

„Poliția este foarte conștientă de problemă. Au făcut raiduri de curând, iar întregul Bahnhofsviertel a fost izolat. Nu mă îndoiesc că vor intensifica acțiunile înainte de Euro 2004”, a adăugat consultantul de securitate.

Tabloidul britanic The Sun a scris despre cartierul gării că este un „Zombieland”.

„Englezi, în Zombieland”, a scris The Sun

5 meciuri de la Euro 2024 se vor juca pe meciuri pe Deutsche Bank Park din Frankfurt (51.500 locuri), două din grupa E, a României, inclusiv jocul contra Slovaciei.

17 iunie, grupa E: Belgia – Slovacia;
20 iunie, grupa C: Danemarca – Anglia;
23 iunie, grupa A: Elveția – Germania;
26 iunie, grupa E: Slovacia – România:
1 iulie, „optimi”:, câștigătoare grupa F – locul 3 A/ B/ C.

UEFA: „De aici, puteți accesa cu ușurință și convenabil alte noduri-cheie de transport din oraș”

Potrivit The Sun, în ghidul pentru fani, UEFA notează că „veți descoperi o varietate de locuri de cazare în imediata apropiere a Gării Centrale sau în întreaga zonă Bahnhofsviertel. De aici, puteți accesa cu ușurință și convenabil alte noduri cheie de transport din oraș.

Acest lucru face din Bahnhofsviertel o alegere deosebit de atrăgătoare dacă vă gândiți la excursii pentru a explora orașul sau împrejurimile sale.

Recomandare UEFA pentru fani:

4 atacuri violente pe zi, peste 12.500 de infracțiuni, anul trecut

Cu toate acestea, jumătate din toate infracțiunile din Frankfurt sunt comise pe doar trei străzi din zonă, cu 4 atacuri violente în fiecare zi. Un videoclip consultat de The Sun arată un bărbat împușcat în timpul unei lupte cu arme, în timpul zilei. În altul, un pieton este doborât cu un singur pumn, apoi i se fură portofelul și bunurile în timp ce este întins pe jos.

Inclusiv politicienii au descris zona drept „rana deschisă a Frankfurtului”. Cornelia Bensinger, de la asociația Pro Altstadt, a spus: „Poarta de intrare în oraș arată ca Harlem-ul în anii 1970”.

James Monks, 31 de ani, organizatorul filialei West Midlands a England Supporters Club, a urmat sfaturile oficiale și a rezervat o cameră în zonă.

„Mă întreb dacă directorii UEFA se vor baza în Bahnhofsviertel”

Fan al lui Wolverhampton, ani, s-a înfuriat: „Pare o decizie ciudată din partea UEFA de a recomanda fanilor să rămână într-o zonă atât de periculoasă. Mă întreb dacă directorii UEFA se vor baza în Bahnhofsviertel!”.

„Sper că autoritățile vor curăța zona la timp, dar nu sună bine. Miile de fani care vor călători în Germania să rămână în siguranță”.

Numai în 2023, în cartierul gării din Frankfurt au avut loc 12.530 de infracțiuni, potrivit Bild.

Reacția poliției și a celor de la UEFA

Björn Thies, inspector-șef, a răspuns că „poliția din Frankfurt este de serviciu non-stop în zona gării din Frankfurt, cu numeroși agenți din diverse departamente, atât în ​​uniformă, cât și în civil. Pe lângă prezența zilnică, se efectuează controale la scară largă la intervale regulate”.

O zonă de interzicere a armelor se aplică acum și pe timp de noapte, la inițiativa primarului Mike Josef (41 de ani, SPD). Supravegherea video a fost extinsă

UEFA a transmis că „opțiunile de cazare indicate în ghidul evenimentului sunt aliniate cu orașele-gazdă și reflectă ofertele oferite pe toate platformele majore de rezervare de cazare. Pentru orice actualizări și informații suplimentare, trimitem suporterii care intenționează să călătorească în Germania către paginile de turism ale orașelor sau regiunilor respective”.

Ministrul de Interne al landului Hessa, Roman Poseck (53 de ani, CDU), a precizat că unitățile de poliție vor intensifica raidurile în zonă. Orașul mai are opt săptămâni de pentru a face ordine.

Fotografii: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *