Autoritățile din Calabria au aruncat în aer un „eco-monstru” de 6 etaje ridicat de ‘Ndrangheta: „Un simbol al victoriei asupra mafiei” | VIDEO

O clădire cu 6 etaje ridicată de ‘Ndrangheta a fost aruncată în aer lângă Crotone, în Calabria, sudul Italiei. Imobilul era considerat un simbol al puterii mafiote. 400 de kilograme au fost folosite pentru detonare, relatează RAI News.

Palazzo Mangeruca a fost construit în urmă cu aproape 40 de ani în orașul Torre Melissa de mafia calabreză, cea mai puternică organizație criminală din Italia, ale cărei bande au făcut averi enorme prin contrabandă și traficul de droguri.

Clădirea ilegală, o fostă fabrică de mobilă cu 6 etaje, 6.000 de metri pătrați, situată pe drumul de stat 106, a fost mai întâi sechestrată, în 2007, și, ulterior confiscată, în 2009, de la Costantino Mangeruca, azi decedat, presupus lider ‘Ndrangheta, în cadrul unei operațiuni antimafia.

“Palazzo Mangeruca” in Calabria, southern Italy, was the symbol of #mafia power. This ‘eco-monster’ used as furniture store by the #Ndrangheta powerful crime syndicate was confiscated during a massive police raid. Today 400kg of explosive were used to blow it up. Ministers,… pic.twitter.com/A5B2XKfi2i

— Simone Baglivo (@baglivo_s) December 17, 2023

Clădirea „desfigura” zona din jurul uneia dintre cele mai frumoase porțiuni de coastă și de aceea a fost numită „Eco-monstru”.

Autoritățile din Crotone, oraș la Marea Ionică, au obținut 700.000 de euro pentru demolarea „monstrului”, în locul căruia va fi amplasat un camping pentru autocaravane.

Duminică, 17 decembrie, clădirea a fost aruncată în aer cu 400 de kilograme de dinamită și, în același timp, folosind o metodă inovatoare datorită căreia resturile și praful nu s-au răspândit în ecosistem.

„Distrugerea eco-monstrului construit de ‘Ndrangheta înseamnă victoria statului asupra răului”, a spus generalul Teo Luzi, comandantul carabinierilor. „Este o zi de mare importanță simbolică”, a mai spus generalul, care a amintit că zeci de carabinieri au fost uciși de mafia calabreză.

„Este o zi importantă pentru toată Italia, un semnal al victoriei statului de drept”, a declarat și Luca Ciriani, ministrul Relațiilor Parlamentare, care a observat la fața locului operațiunea de la Torre Melissa.

Foto: captură video

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *