Avertisment dur al șefului CIA, pe fondul anticipatei ofensive majore de vară a rușilor: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului 2024

Avertisment dur al șefului CIA, pe fondul anticipatei ofensive majore de vară a rușilor: Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului 2024

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii din Statele Unite (CIA), William Burns, a lansat joi, 18 aprilie, un avertisment dur în fața parlamentarilor de la Capitol Hill: “Dacă nu aprobați acum ajutorul pentru Ucraina, Kievul ar putea pierde războiul până la sfârșitul anului”, relatează Politico.

Ținând un discurs la un eveniment organizat la Centrul Prezidențial George W. Bush, Burns i-a îndemnat pe legiuitorii americani să aprobe pachetul suplimentar blocat în Congres, care ar aloca aproximativ 60 de miliarde de dolari pentru efortul de război ale Ucrainei.

“Cu impulsul care ar veni din partea asistenței militare, atât din punct de vedere practic, cât și psihologic, ucrainenii sunt pe deplin capabili să se descurce singuri pe parcursul anului 2024 și să infirme opinia arogantă a lui Putin că timpul este de partea lui”, a spus șeful CIA.

Dar dacă pachetul nu trece de Congres, “imaginea este mult mai dezastruoasă”, a continuat el.

“Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de luptă până la sfârșitul anului 2024, sau cel puțin să-l pună pe Putin într-o poziție în care ar putea dicta, în esență, termenii unui acord politic”, a precizat Burns.

Este poate cel mai puternic avertisment de până acum al unui oficial de rang înalt al administrației Biden în ceea ce privește războiul, notează publicația de la Bruxelles, și el vine în contextul în care oficialii de la Kiev avertizează că o ofensivă rusă iminentă în vară – cu valuri masive de trupe invadând Ucraina – i-ar putea copleși pe soldații ucraineni aflați deja în dificultate.

Afirmațiile lui Burns vin la o zi după ce președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a anunțat că această cameră a Congresului american va supune la vot sâmbătă, 20 aprilie, proiectele de lege privind pachetul de ajutor destinat Ucrainei, Israelului și Taiwanului,

Miercuri, președintele Statului Major Interarme, generalul C.Q. Brown, a declarat în fața parlamentarilor că acele “câștiguri obținute cu greu de Ucraina pot fi pierdute fără sprijinul nostru”, în timp ce secretarul apărării, Lloyd Austin, a avertizat, de asemenea, că dacă pachetul este în continuare amânat, aliații internaționali “vor pune la îndoială dacă suntem sau nu un partener de încredere”.

Președintele Joe Biden a declarat, de asemenea, că susține ferm proiectele de lege publicate de Johnson. De luni de zile, administrația Biden afirmă că incapacitatea parlamentarilor de a aproba ajutorul pentru Ucraina este un motiv major pentru care Kievul are dificultăți pe câmpul de luptă.

Sprijinirea Ucrainei în acest moment înseamnă mai mult decât o chestiune care privește războiul cu Rusia, a mai susținut Burns în timpul evenimentului de joi.

“Este vorba, de asemenea, despre Xi Jinping, despre ambițiile sale și despre aliații și partenerii noștri din zona Indo-Pacificului”, a spus el. “Este într-adevăr o chestiune legată de faptul dacă adversarii noștri înțeleg sau nu seriozitatea și hotărârea noastră și dacă aliații și partenerii noștri înțeleg și ei acest lucru”, a arătat șeful CIA.

Citiți și:

Politico: Ucraina se îndreaptă spre înfrângere. Care sunt factorii ce îl ajută pe Vladimir Putin să câștige războiul

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *