Avioane ruse au şicanat drone americane în Siria, acuză SUA. VIDEO

Avioane ruse au şicanat drone americane în Siria, acuză SUA. VIDEO

Avioane de vânătoare ruse au şicanat drone americane ce efectuau în spaţiul aerian al Siriei o misiune antijihadistă, a denunţat miercuri, 5 iulie, un comandant american, informează AFP.

„În timp ce trei drone MQ-9 americane efectuau o misiune împotriva unor ţinte ale (grupării) Stat Islamic, trei avioane de vânătoare ruse au început să şicaneze dronele”, a susţinut într-un comunicat general-locotenentul Alexus Grynkewich, comandant al Forţelor Aeriene ale Statelor Unite.

Avioanele de vânătoare ruse au lansat rachete de semnalizare în faţa dronelor americane, forţându-le pe acestea din urmă să le evite, iar un pilot rus a utilizat postcombustia (aparatului său) în faţa unei (drone) MG-9, „reducând capacitatea operatorului de a conduce aeronava de o manieră sigură”, a continuat generalul-locotenentul.

While three US MQ-9 drones were conducting a mission against ISIS targets today in Syria, three Russian fighter jets began harassing the drones. pic.twitter.com/lrsLmOSAf8

— Joseph Haboush (@jhaboush) July 5, 2023

„Aceste evenimente constituie un nou exemplu de acţiuni neprofesionale şi periculoase ale forţelor aeriene ruse ce operează în Siria, ceea ce ameninţă securitatea atât a forţelor americane, cât şi a celor ruse”, a declarat Alexus Grynkewich, îndemnând Moscova „să pună capăt acestui comportament iresponsabil”.

Avioane de vânătoare ruse au interacţionat deja în martie cu un Reaper MQ-9 în Marea Neagră, drona americană prăbuşindu-se în mare după manevrele lor. Incidentul a provocat noi tensiuni între Washington şi Moscova.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *