Avocatul unui infractor român cu 13 condamnări în toată Europa: „Nu la închisoare se cumințește, ci doar prin terapie”

Avocatul unui infractor român cu 13 condamnări în toată Europa: „Nu la închisoare se cumințește, ci doar prin terapie”

Un hoț român recidivist a adunat deja 13 condamnări în întreaga Europă, odată cu cea primită în această săptămână în Austria, la tribunalul regional Feldkirch: 18 luni de închisoare, scrie cotidianul austriac Krone Zeitung.

„Așa cum alții adună puncte de reducere la cumpărături, românul adună puncte pe cazierul său”, scrie sursa citată despre bărbatul în vârstă de 39 de ani. Hoțul, care călătorește permanent, avea deja 12 intrări în închisoare în toată Europa. Cu actuala condamnare, colecția lui se întregește și va merge după gratii încă 18 luni.

Există, de asemenea, o condamnare de șapte luni și jumătate primită în Toggenburg, Elveția. Asta înseamnă că bărbatul va fi ținut în penitenciar în următorii doi ani și o lună și jumătate.

Împreună cu fiul său, deja condamnat, românul a spart în repetate rânduri case din Vorarlberg, pentru a fura. Așa a fost și la Lustenau, unde a luat dintr-un subsol 40 de telefoane mobile și mai multe Airpod-uri în valoare totală de câteva mii de euro.

„Voiam doar să cer de lucru”, a încercat hoțul să convingă instanța de intențiile sale oneste, în timpul procesului de marți.

E momentul în care avocatul apărării, Alexander Wirth, a cerut o scurtă pauză, pentru a sta de vorbă cu românul. După ce a revenit în sală, acuzatul e brusc schimbat și apoi recunoaște că a acționat cu intenția de a fura.

Iar avocatul lui încearcă să explice: „Clientul meu provine dintr-o structură socială care nu este deosebit de educată. Comportamentul lui face deja parte din tiparul familial (unii membri ai familiei care se aflau în sala de judecată sunt, de asemenea, deja infractori condamnați, scrie Krone Zeitung). Acest tipar nu poate fi șters prin închisoare, nu aici se cumințește, ci doar prin terapie”.

Procurorul Philipp Höfle vede lucrurile diferit: „Inculpatul este un hoț de profesie. El refuză să se îndrepte și, prin urmare, este în arest acum”.

Verdictul împotriva românului este executoriu.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *