Azi este echinocțiul de toamnă. Începe TOAMNA astronomică, ziua devine mai mică decât ziua

Azi este echinocțiul de toamnă. Începe TOAMNA astronomică, ziua devine mai mică decât ziua

Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică, potrivit Observatorului Astronomic “V. Urseanu”.

Aflându-se la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.

 

Singurele excepţii sunt întâlnite în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.

În emisfera sudică, data de 22 septembrie marchează începutul primaverii.

În emisfera nordică, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.

CÂND SE TRECE LA ORA DE IARNĂ

România trece la ora oficială ”de iarnă”, în noaptea de sâmbătă spre duminică, adică 28-29 octombrie, când ora 4.00 devine ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 29 octombrie să fie cea mai lungă din acest an.

În noaptea de 28 spre 29 octombrie, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *