BAC Logică 2023. Astăzi are loc proba scrisă la Logica la Bacalaureat

Bacalaureatul 2023 continuă miercuri, 22 iunie, cu proba la alegere, în funcție de profil, aceasta fiind: geografie, anatomie, biologie, chimie anorganică, chimie organică, fizică, informatică, logică, economie, filosofie, psihologie, sociologie.

Peste 130.500 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, a anunțat ministerul Educației.

În cadrul examenului de Bacalaureat 2023, disciplina logică are statutul de disciplină opţională fiind susţinută la proba E. d), în funcţie de filieră, profil şi specializare.

Regulile pe care trebuie să le respecte candidații la proba de Bac 2023 la logică

La probele scrise, elevii care vor susține Bacalaureatul la sesiunea din iunie 2023 vor fi îndrumați de un cadru didactic către zona de examen. Obiectele sau materialele nepermise vor fi depozitate într-o sală specială și vor fi însoțite de o declarație-tip cu numele și prenumele posesorului.

După ce sunt legitimați, candidații se îndreaptă către sala de examen, acolo unde accesul se face în baza actului de identitate, cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea probei.

Candidaţii se așază câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcție de disciplina de examen și de tipul de subiect.

După completarea casetei cu datele de identificare, absolvenții de liceu primesc subiectele de examen și au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea lor, timp care este calculat din momentul în care au primit subiectele.

Pentru lucrarea scrisă se folosește doar cerneală sau pastă de culoare albastră. „La expirarea celor trei ore acordate, candidaţii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări”, se mai menționează în metodologia publicată de Ministerul Educației.

Examenele sunt monitorizate video și audio

Probele sunt monitorizate audio-video. Cei surprinși în situațiile menționate mai sus – având asupra lor obiecte interzise în sala de examinare ori comunicând între ei – vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Elevii eliminați din examen nu vor mai avea dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Primele rezultate la Bac 2023 se vor afișa, luni, 27 iunie. În aceeași zi, elevii nemulțumiți de notele pe care le-au obținut pot depune contestații, între orele 12.00 și 18.00. 

Programă logică Bac 2023 – Competențe de evaluat

Programa de examen pentru logică la Bac 2023 este realizată în conformitate cu prevederile programelor şcolare în vigoare pentru învățământul liceal.

Variantele de subiecte pentru examenul național de bacalaureat 2023 evaluează competențele și conținuturile din prezenta programă, iar baremele de evaluare și de notare prevăd acordarea punctajelor pentru orice modalitate corectă de rezolvare a cerințelor. Variantele de subiecte pentru examenul național de bacalaureat se elaborează în baza prezentei programe şi nu vizează conţinutul unui manual anume.

Competențe de evaluat:

• Utilizarea adecvată a conceptelor, operaţiilor şi instrumentelor specifice logicii în argumentare• Transpunerea unui enunţ din limbaj natural în limbaj formal şi din limbaj formal în limbaj natural• Construirea unor argumente în vederea susţinerii unui punct de vedere sau a unei soluţii propuse pentru rezolvarea unor situaţii – problemă• Utilizarea unor raţionamente adecvate în luarea deciziilor

Programă Logică Bac 2023 – Conținuturi

Societate, comunicare şi argumentareArgumentarea şi structura argumentării; analiza logică a argumentelor• Termenii: caracterizare generală (definire, tipuri de termeni); raporturi între termeni• Propoziţii: caracterizare generală (definire, structură); tipuri de propoziţii categorice; raporturi între propoziţii categorice• Raţionamente: caracterizare generală (definire, structură); tipuri de raţionamente• Definirea şi clasificarea: caracterizare generală; corectitudine în definire şi clasificare
Tipuri de argumentare• Deductivă: argumente/raţionamente imediate cu propoziţii categorice (conversiunea şi obversiunea); silogismul (caracterizare generală, figuri şi moduri silogistice, verificarea validităţii prin metoda diagramelor Venn); demonstraţia• Nedeductivă: inducţia completă; inducţia incompletă

Vezi subiecte BAC 2023. Ce a picat la Bacalaureat 2023

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *