Bani de la stat pentru românii care se întorc în țară. Condiția pe care trebuie s-o îndeplinească

Bani de la stat pentru românii care se întorc în țară. Condiția pe care trebuie s-o îndeplinească

„Statul, prin instituțiile sale, face eforturi constante pentru ca oamenii să revină acasă. O primă dovadă că statul român este interesat de soarta românilor din diaspora este chiar faptul că există Departamentul Românilor de Pretutindeni în cadrul Guvernului României. De asemenea, există grupuri de lucru coordonate atât de la nivelul Guvernului României, grupuri de lucru interministeriale, cu reprezentanți ai ministerelor, cât și un grup de lucru coordonat de la Administrația Prezidențială, condus de Sandra Pralong”, a spus Cristian Vasilcoiu, în cadrul unei dezbateri.

Românii pot primi o primă tranșă atunci când vin în România și se angajează, iar a doua tranșă o primesc dacă lucrează cel puțin 12 luni în țara noastră.

„În 30 de zile de la revenirea în țară, cetățeanul poate merge la Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională și poate depune o cerere în sensul că trebuie să fii interesat că vrei să te angajezi. De asemenea, trebuie să faci dovada că ai locuit 36 de luni, consecutiv, în orice țară europeană”, a adăugat Cristian Vasilcoiu.

ANOFM oferă și consiliere în vederea găsirii unui loc de muncă, dar și în vederea deschiderii unei afaceri. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *