Bărbat de 55 de ani din Roman, găsit carbonizat într-o mașină pe un drum forestier. Acesta era dat dispărut de familie

Bărbat de 55 de ani din Roman, găsit carbonizat într-o mașină pe un drum forestier. Acesta era dat dispărut de familie

Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Roman a fost găsit mort într-o mașină arsă, pe un drum forestier din afara localității Stejaru. Acesta plecase de acasă și nu mai dăduse niciun semn, așa că familia a decis să anunțe poliția.

Bărbatul de 55 de ani din Roman era dat dispărut de familie

Oamenii legi au început să facă cercetările pentru a afla cu exactitate cauzele și condițiile în care s-a produs tragicul eveniment, după ce trupul bărbatului a fost găsit carbonizat.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați marți, 26 martie, de către un specialist al Ocolului Silvic Roman, cu privire la faptul că, pe un drum forestier din afara localității Stejaru, se află o mașină carbonizată.

Când au ajuns la fața locului, polițiștii au descoperit un trup carbonizat, iar în urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că persoana decedată este un bărbat de 55 de ani, din municipiul Roman.

În aceeași zi, în jurul orei 11:00, polițiștii au fost alertați de soția bărbatului cu privire la dispariția acestuia. Familia nu și-a dorit mediatizarea acesteia, informează Observator.

Polițiștii vor continua cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă pentru a stabili cu exacitate cauzele și condițiile în care s-a produs acest eveniment.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *