Bărbat speriat cu electroșocuri de amantă, o doctoriță din Iași: a cerut ordin de restricție. Femeia îl reclamă pentru hărțuire 

Bărbat speriat cu electroșocuri de amantă, o doctoriță din Iași: a cerut ordin de restricție. Femeia îl reclamă pentru hărțuire 

Un bărbat a cerut ordin de protecție împotriva fostei sale amante. Îi aduce femeii acuzații uluitoare. Ieșeanul o acuză de hărțuire, femeia refuzând să accepte separarea. 

Prin cererea adresată magistraţilor Judecătoriei de către Marian F., bărbatul a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva Ştefaniei M., montarea asupra acesteia a unui dispozitiv de supraveghere, ca şi obligarea femeii la predarea către poliţie a armelor deţinute. El a explicat că în seara zilei de 13 august, când se întorcea acasă, femeia a ieşit de după copacii de lângă bloc cu un aparat cu electroşocuri, pe care l-a descărcat asupra lui de vreo 7 ori.

Cu două zile înainte, femeia îl mai aşteptase la intrarea în bloc, aşa că bărbatul era pregătit, filmându-şi cu telefonul deplasarea din parcare spre scara blocului. A putut astfel depune la dosar şi imaginile video care să demonstreze adevărul celor susţinute. De altfel, motivul agresiunii ar fi fost tocmai faptul că o filma. Conform afirmaţiilor lui Marian F., femeia îl mai agresase fizic şi verbal, dar şi pe soţia sa, pe care o scuipase în mai multe rânduri, numind-o „panaramă” şi cerându-i să divorţeze. Pe el, l-ar fi ameninţat că îi va arunca „cu ceva” în ochi şi că va trimite oameni care să-l agreseze. Aceasta, pentru că el refuza să se împace cu femeia şi nu accepta să mai întrețină relații intime cu ea măcar pentru o ultimă oară.

Conflictul dintre cei doi plecase dintr-o poveste de dragoste. Timp de 5 ani, după el, sau de 6 ani, conform celor spuse de ea, cei doi întreţinuseră o relaţie conjugală. Aceasta s-a încheiat în urmă cu doi ani, dar lăsase urme. Femeia rămăsese însărcinată, minţindu-l însă că foloseşte anticoncepţionale, şi născuse un copil, cu un an înaintea despărţirii.

De cealaltă parte, Ştefania M. a afirmat că în seara de 13 august se afla pe strada unde locuia fostul său iubit pur întâmplător. Medic şi administrator al unei firme de profil, îşi aştepta o angajată să coboare din biroul aflat în aceeaşi zonă, scrie ziaruldeiasi.ro. Ea a afirmat că, dimpotrivă, el este cel care o hărţuieşte, făcând scandal de câte ori o vedea, scuipând-o, bătând-o şi vorbindu-i urât. În primăvară, chiar ceruse şi obţinuse emiterea unui ordin de protecţie împotriva fostului amant. Situaţia îi afecta relaţiile cu pacienţii, fiind nevoită să nu mai ia clienţi în zonă. Ea era cea terorizată, iar dispozitivul cu electroşocuri şi-l cumpărase tocmai pentru a-l ţine la distanţă. Nu folosise însă aparatul împotriva lui Marian F., ci doar îl îndreptase spre acesta. Afirmaţiile sale au fost susţinute în instanţă şi de unul dintre angajaţii firmei Ştefaniei M., chemat în instanţă, la fel cum precizările bărbatului au fost confirmate de alt martor.

În analiza speţei, judecătorii s-au raportat la înregistrarea video depusă de bărbat, dar şi la mesajele trimise de acesta femeii, depuse de fosta iubită la dosar. Acestea din urmă au fost de atfel cele care au justificat decizia finală. „Instanţa observă că relaţia dintre părţi este tensionată şi din cauza comportamentului necorespunzător al reclamantului, acesta trimiţându-i reclamantei mesaje cu un conţinut agresiv şi necivilizat. Conform înregistrării depusă la dosar, reclamantul s-a filmat manifestându-se agresiv verbal faţă de pârâtă şi în ipostaze indecente, trimiţându-i acesteia înregistrarea”, au precizat judecătorii.

De asemenea, magistraţii şi-au manifestat dubiile faţă de pericolul fizic pe care femeia l-ar reprezenta pentru reclamant. „Instanţa reţine că disensiunile ce au avut loc între părţi nu prezintă nivelul de gravitate necesar pentru a justifica luarea măsurilor solicitate pe calea cererii privind emiterea ordinului de protecţie, nefiind reliefată vreo formă de violenţă în sensul legii”, au explicat magistraţii Judecătoriei motivele pentru care au decis respingerea plângerii. Dosarul nu este însă închis încă, apelul declarat de Marian F. urmând să fie analizat de Tribunal marţea viitoare. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *