Combinatul siderurgic din Taranto, Acciaierie d’Italia (ADI), este unul dintre cele mai mari din Europa și un angajator important din sudul subdezvoltat al Italiei. Guvernul condus de Giorgia Meloni încearcă să îl mențină pe linia de plutire, în timp ce oamenii care trăiesc în apropierea lui vorbesc despre viețile pierdute din cauza cancerului asociat cu emisiile toxice provenite de la uzina care asigură mii de locuri de muncă, relatează The Guardian.
În fiecare zi, Teresa Battista șterge straturile groase de praf care acoperă mormintele din cimitirul San Brunone din Tamburi, un cartier din Taranto, despărțit de fabrică doar de un gard de sârmă. În ciuda eforturilor sale, femeia de serviciu, care lucrează la cimitir de 35 de ani, spune că nu a reușit să împiedice apariția unor urme roșii pe mormintele de marmură din cauza prafului toxic de minereu de fier.
Fabrica de oțel eliberează gaze nocive din 1965, iar mii de oameni au murit din cauza cancerului, adică majoritatea celor din acest cimitir, notează sursa citată. Doi dintre cei care și-au pierdut viața erau frații Teresei Battista.
November 29, 2019, Taranto, Italy: A general view shows chimneys at the ArcelorMittal Italia steel plant (ex Ilva) in Taranto, on November 29, 2019. Steel giant ArcelorMittal pulled out of an agreement to buy struggling Italian firm Ilva on November 4, 2019 because of production concerns, cutting 5,000 jobs. (Credit Image: © Manuel Dorati/ZUMA Wire)
October 13, 2019, Taranto, Piglia, Italia: The Ex Ilva factory of Taranto, a city in the south of Italy, it’s the biggest steel factory of Europe..The factory is now runned by the global steel giant ArcelorMittal corporation owned by the Indian billioner Lakshmi Mittal..The ex Ilva should be shout down if AcerlorMittal and the Italian goverment will not found an agreement in the next days. (Credit Image: © Matteo Trevisan/ZUMA Wire)
November 29, 2019, Taranto, Italy: A part of the ArcelorMittal Italia steel plant (ex Ilva) in Taranto, on November 29, 2019. Steel giant ArcelorMittal pulled out of an agreement to buy struggling Italian firm Ilva on November 4, 2019 because of production concerns, cutting 5,000 jobs. (Credit Image: © Manuel Dorati/ZUMA Wire)
„Aproape toți cei de aici erau tineri. Această fabrică ucide totul”, spune femeia.
După eșecul negocierilor cu producătorul global de oțel ArcelorMittal, proprietarul majoritar al uzinei din 2018, premierul Giorgia Meloni a numit recent un comisar special pentru a prelua temporar uzina mai bine cunoscută sub numele său anterior, Ilva.
Fabrica, pentru care guvernul de la Roma caută acum noi investitori, a fost construită în Taranto, oraș antic fondat de greci în sudul Italiei, la începutul anilor 1960, după ce a fost respinsă de Bari, capitala regiunii Puglia, și de Lecce, oraș din apropiere.
Suprafețe întinse de teren agricol și mii de măslini au fost distruși pentru a face loc complexului care este de aproape trei ori mai mare decât Taranto însuși.
În primele câteva decenii, fabrica a făcut să prospere orașul care înainte supraviețuia din pescuit și agricultură. Muncitorii veneau din zonele învecinate sau se întorceau acasă din străinătate pentru a se angaja la uzină. În perioada de apogeu, aceasta producea peste 10 milioane de tone de oțel pe an, cu o forță de muncă de peste 20.000 de angajați.
„Am crezut că este un cadou de la zâne, când de fapt era otravă”
Iar, în timp, poluarea provenită de la coșurile de fum cu dungi roșii și albe care se profilează deasupra orașului a devenit o parte acceptată a vieții. Copiii se jucau cu praful, unii găsindu-l pe pernele lor dimineața, când ferestrele erau lăsate deschise vara.
„Era ca un sclipici. Am crezut că este un cadou de la zâne, când de fapt era otravă”, spune Ignazio D’Andria, proprietarul unui bar din Tamburi.
De la balconul casei lor din Tamburi, Milena Cinto și Donato Vaccaro, al căror fiu Francesco a murit în 2019 după o luptă de 14 ani cu o tulburare imunitară rară, privesc spre două structuri gigantice care conțin stocuri de minereu de fier și cărbune. Construcțiile sunt acoperite cu niște cupole, o măsură menită să împiedice praful toxic să ajungă la casele și școlile din oraș.
Dar situația nu s-a schimbat, spune Milena Cinto. „În fiecare zi trebuie să curăț acest praf”, a continuă ea în timp ce trece cu degetul de-a lungul unui cadru de fereastră.
Vaccaro a lucrat la fabrică timp de 30 de ani.
„Am muncit ca niște animale”, afirmă bărbatul, arătând o fotografie a unui coleg acoperit de funingine. Adesea, el se învinovățește pentru moartea fiului său.
Cuplul ar vrea să se mute, dar valoarea casei lor s-a prăbușit la 18.000 de euro și acum este imposibil de vândut.
Printre disputele juridice care vizează fabrica se numără un caz de omor prin imprudență intentat de Mauro Zaratta și soția sa, Roberta, al căror fiu, Lorenzo, a murit de o tumoare pe creier la vârsta de cinci ani.
În urma autopsiei, în creierul lui Lorenzo s-au găsit fier, oțel, zinc, siliciu și aluminiu. Judecătorii trebuie să stabilească dacă toxinele au generat cancerul.
„Chiar dacă este conștient de riscurile legate de această uzină, care continuă să îmbolnăvească oamenii, guvernul pare să creadă că este acceptabil să o țină deschisă”, a declarat Zaratta, a cărui familie locuiește acum în Florența.
Studiile au confirmat o legătură între emisii și cancer
Emisiile – un amestec de minerale, metale și dioxine cancerigene – s-au infiltrat în mare, distrugând o altă sursă de viață economică a orașului, pescuitul de midii.
Abia în 2012 cifrele oficiale au arătat că rata de mortalitate cauzată de cancer în zonă era cu 15% peste media națională. Studii mai recente au confirmat o legătură între emisii și prevalența acestei boli, precum și o rată mai mare decât media a bolilor respiratorii, renale și cardiovasculare.
Un raport al Sentieri, un grup de monitorizare epidemiologică, arată că, între 2005 și 2012, 3.000 de decese au fost direct legate de „expunerea limitată la poluanți din mediul înconjurător”, iar medicii spun că rata cancerului fluctuează în funcție de producția fabricii.
Copiii au fost afectați în mod acut: un studiu din 2019 al institutului superior de sănătate din Italia, ISS, a constatat că, în cei șapte ani până în 2012, în Taranto a existat o rată de limfom infantil aproape dublă față de media regională, iar un studiu mai recent realizat de Sentieri a observat un exces al cazurilor de cancer infantil în oraș în comparație cu restul regiunii Puglia.
La începutul acestui an, specialiști locali din domeniul sănătății au făcut apel la guvern să acorde prioritate sănătății în relațiile cu proprietarii fabricii. Medicul pediatru Anna Maria Moschetti a prezentat politicienilor regionali, naționali și europeni studii care arată efectele pe care activitatea fabricii le are asupra sănătății.
„Uzina, care emite substanțe care pot fi dăunătoare pentru sănătatea umană, precum cele cancerigene, a fost construită în apropierea locuințelor și într-o zonă cu vânt, ceea ce a dus la expunerea populației la substanțe toxice, la decese și îmbolnăviri, așa cum a fost documentat de un raport al procuraturii”, a declarat Moschetti.
„Cea mai mare expunere este suportată de populația cea mai săracă, oameni care locuiesc în apropierea centralelor și nu au resursele financiare pentru a pleca”, a adăugat medicul.
Fabrica are peste 8.000 de angajați, cei mai mulți din afara orașului
În prezent, uzina are aproximativ 8.500 de angajați, dintre care majoritatea se deplasează la locul de muncă din afara orașului Taranto, ceea ce a provocat diviziuni profunde între cei care lucrează acolo și cei care îi suportă efectele.
„Oamenii spun că au nevoie de fabrică pentru a-și hrăni familiile, dar, în realitate, noi am fost cei care au hrănit fabrica și am plătit pentru asta prin daunele aduse sănătății noastre și mediului”, a declarat Giuseppe Roberto, care a lucrat la fabrică timp de 30 de ani și organizează acum o acțiune colectivă împotriva acesteia.
Decarbonizarea fabricii și instalarea de cuptoare electrice, o idee promovată de fostul guvern condus de Mario Draghi, ar costa 3-4 miliarde de euro, a declarat Mimmo Mazza, director al ziarului regional Gazzetta del Mezzogiorno.
„Cine ar plăti pentru asta? Nu numai că este costisitor, dar ar însemna să fie nevoie de mai puțin personal”, adăugă el.
„Avem atât de multe resurse naturale în Taranto, așa că a spune că nu putem trăi fără fabrică este o greșeală. Pare a fi o alegere între sănătate și interesele statului – în realitate, guvernul nu dă doi bani pe locul respectiv sau pe oamenii care se îmbolnăvesc”, spune Angelo, al cărui fiu, Giorgio, a murit la vârsta de 15 ani. Imaginea adolescentului apare într-una dintre picturile murale de pe zidurile din oraș, alături de alți copii, victime ale cancerului.Foto: Hepta
