Bărbatul care a tras cu un pistol în mai multe tramvaie și a spart vitrina unui magazin din București, săltat de polițiști

Bărbatul care a tras cu un pistol în mai multe tramvaie și a spart vitrina unui magazin din București, săltat de polițiști

Bărbatul a fost depistat și condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat magistraților cu propunere legală.

 

La percheziția domiciliară au fost identificate mai multe obiecte pe care acesta le-ar fi folosit la comiterea faptelor, a transmis IGP.

  

„În fapt, la data de 27 decembrie 2023, Secția 4 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că două persoane ar fi tras cu un pistol tip airsoft într-un tramvai aflat pe un pasaj din Sectorul 1.

Ulterior, la data de 14 ianuarie 2024, aceeași subunitate înregistra plângerea reprezentantului unei societăți de transport în comun, cu privire la faptul că, în jurul orei 18.00, prin aruncarea din exterior a unui obiect contondent în tramvai, ar fi fost distrus geamul unei uși batante, în timp ce tramvaiul era oprit într-o stație din sectorul menționat. De asemenea, câteva ore mai târziu, Secţia 4 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, cu domiciliul în Sectorul 1, cu privire la faptul că, în jurul orei 22.30, i-ar fi fost distrus un geam al balconului.

La acel moment, în urma verificărilor efectuate de către politiști, s-a mai constatat distrugerea geamurilor a două magazine, unul situat la parterul blocului respectiv, iar un altul situat la parterul unui bloc din proximitate, acestea prezentând orificii și mai multe fisuri.

Din cercetări, s-a stabilit că toate faptele ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 4 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere în formă continuată.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *