Barca răsturnată găsită în Marea Neagră ar aparține Marinei din Ucraina. Luptătorii antitero o păzesc nonstop

Barca răsturnată găsită în Marea Neagră ar aparține Marinei din Ucraina. Luptătorii antitero o păzesc nonstop

Se pare că la bordul bărcii s-a găsit un dispozitiv special, o antenă de bruiaj, iar ambarcațiunea ar fi echipată cu radare și sisteme de transmitere a datelor. Barca a fost adusă în dana 79 din portul Constanța, iar pe țărm sunt mai multe trupe speciale SRI care păzesc locația, pentru ca nimeni străin să nu aibă acces.

Barca răsturnată găsită în Marea Neagră ar aparține Marinei din Ucraina

Conform Antena 3 specialiștii SRI au găsit mai multe fire și dispozitive la bord, iar zona a fost evacuată pentru a nu pune în pericol viața nimănui. Ambarcațiunea a ajuns pe mare până în zona Tuzlei, fiind văzută de mai mulți pescari care au sunat la 112. Ambarcațiunea ar urma să fie detonată în larg, pentru a nu pune pe nimeni în pericol.

În urmă cu 24 de ore, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a anunțat că a descoperit o barcă răsturnată în Marea Neagră, fără să se știe dacă în zonă există supraviețuitori sau, mai rău, persoane înecate. În acest context a fost declanșată o operațiune de salvare, specialiștii ARSVOM fiind de părere că în barcă exista cel puțin un om.

”Astăzi, 03.04.2024 Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) cu privire la o ambarcațiune răsturnată, în zona travers Tuzla. Nava SAR ARTEMIS, din cadrul ARSVOM a fost solicitată să intervină pentru a efectua operațiuni de căutare și salvare.

La ora 17:45 Sar Artemis a ajuns in poziția indicată și a început căutarea în sector, conform instrucțiunilor de la MRCC. În urma căutărilor nu a fost găsită nicio persoană, urmând a se face investigații cu privire la această situație. Ambarcațiunea a fost remorcată de către nava Sar Artemis, urmând a fi adusă în port“, transmiteau reprezentanții ARSVOM.

Ambarcațiunea răsturnată în Marea Neagră ar putea fi detonată în larg

Ambarcațiunea fusese atunci remorcată de către nava Sar Artemis și dusă în port, iar salvatorii au rămas în zonă pentru a căuta eventualele persoane dispărute cel puțin până la lăsarea întunericului. Inițial nu se știa cui aparține barca și de ce s-a răsturnat, însă se pare că aceasta era într-adevăr a Ucrainei.

De la începutul războiului din Ucraina, autoritățile din România au fost obișnuite să găsească mereu mine eșuate aproape de țărm sau care pluteau în larg, însă este pentru prima oară când o barcă a Marinei din Ucraina ajunge atât de aproape de țara noastră. Cu toate acestea, aproape 100 de mine marine au fost găsite în Marea Neagră în ultimul an, iar cinci dintre ele au fost în apropiere de țărmul românesc.

Primul astfel de incident a fost în 2022, la doar câteva luni de la începerea invaziei din Ucraina, iar spre finele anului o altă mină s-a apropiat de țărmul românesc. În 2023, o mină a explodat la Constinești în zona digului din fața unui hotel, iar oamenii s-au speriat în acel moment.

Aceste dispozitive sunt pregătite și montate de ucraineni în toate porturile de la Marea Neagră pentru a ține la distanță navele rusești, însă unele se desprind din cauza valurilor și ajung să plutească în derivă. Nu se știe exact câte mine ar exista în Marea Neagră, însă cel mai probabil vorbim de cel puțin câteva sute, dacă nu mii, de astfel de mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *