Biden îi promite lui Zelenski să trimită ”rapid” ajutorul militar aprobat de Camera Reprezentanţilor

Biden îi promite lui Zelenski să trimită ”rapid” ajutorul militar aprobat de Camera Reprezentanţilor

Într-o conversație telefonică, președintele american Joe Biden i-a promis luni, 22 aprilie, omologului său ucrainean Volodimir Zelenski că va furniza „rapid noi ajutoare militare importante” odată ce Senatul SUA va adopta pachetul de asistență în valoare de aproape 61 de miliarde de dolari aprobat deja de Camera Reprezentanților, relatează agenția France-Presse, citată de news.ro.

Potrivit Casei Albe, Biden a discutat la telefon cu Zelenski și i-a transmis că SUA „vor furniza rapid noi ajutoare militare importante care să răspundă nevoilor urgente ale Ucrainei pe câmpul de luptă şi în domeniul apărării aeriene”.

„Îi sunt recunoscător lui Joe Biden pentru susţinerea sa neclintită a Ucrainei şi pentru adevăratul leadership mondial”, a răspuns șeful statului ucrainean într-un mesaj publicat pe X.

Biden a dat asigurări că noul ajutor va fi „rapid şi puternic şi va întări capacitatea noastră de apărare antiaeriană, cu rază lungă şi de artilerie”, a precizat Zelenski.

Liderul de la Casa Albă a discutat, de asemenea, cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. Cei doi au convenit că este „vital” ca Ucraina să sprijine în continuare Ucraina în fața agresiunii militare ruse.

Uniunea Europeană a dat asigurări luni că va continua să ofere asistenţă Ucrainei, dar nu a anunțat o nouă măsură concretă în acest sens.

Camera Reprezentanților, dominată de republicani, a aprobat sâmbătă pachetul de asistență de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina propus și cerut de câteva luni de președintele Biden.

Noul ajutor trebuie aprobat acum de Senat, dominat de democrați, apoi promulgat de Biden pentru a intra în vigoare. Votul din Senat ar putea avea loc în cursul acestei săptămâni.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *