Bloomberg: Marcel Ciolacu spune că România ia în calcul separarea de Bulgaria în problema aderării la spațiul Schengen

Bloomberg: Marcel Ciolacu spune că România ia în calcul separarea de Bulgaria în problema aderării la spațiul Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, într-un interviu pentru agenția americană de știri Bloomberg, că România va cere organizarea unei ședințe extraordinare a Consiliului JAI în care să fie reexaminată solicitarea țării noastre de aderare la spațiul Schengen, adăugând că nu este exclus ca România să se separe de Bulgaria în această chestiune, relatează Hotnews.ro.

Ciolacu a spus că va cere Spaniei, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, ca o reuniune extraodinară a Consiliului JAI să aibă loc în luna decembrie.

Aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație a fost blocată în decembrie 2022 prin veto-ul Austriei și Olandei, aceasta din urmă fiind doar împotriva aderării Bulgariei, însă candidatura celor două țări este analizată la pachet, astfel că votul negativ s-a aplicat și în cazul României.

Dacă organizarea unui Consiliu JAI extraordinar va fi acceptată, reniunea va avea loc după alegerile legislative anticipate din Olanda, programate pe 22 noiembrie, și în urma cărora calculele politice s-ar putea schimba, notează Bloomberg.

În acest context, premierul României a declarat pentru agenția citată că Bucureștiul poate să ia în considerare decuplarea candidaturii sale la Schengen de cea a Bulgariei, dacă negocierile duc la un rezultat mai bun.

Marcel Ciolacu a vorbit despre un „veto nejustificat” al Austriei, adâugând că guvernul pe care îl conduce ia în calcul și o acțiune la Curtea Europeană de Justiție.

De asemenea, premierul a afirmat că Austria beneficiază de un sistem de apărare aeriană la nivelul UE, nefiind însă stat membru NATO, în timp ce România, membră a alianței, contribuie la apărarea regiunii.

„Îmi este foarte greu să accept că Austria beneficiază de inițiativa European Sky Shield, deși este o țară neutră, în timp ce România alocă 2,5% din PIB pentru apărare”, a spus Marcel Ciolacu în interviul acordat Bloomberg luni, la București.

„Este o necesitate pentru Europa să aibă România și Bulgaria în Schengen”, a adăugat premierul.

Cancelariul austriac Karl Nehammer a reafirmat însă recent opoziția Vienei față de extinderea spațiului Schengen.

„O extindere a spațiului Schengen nu este posibilă în prezent. Nu este o poziție împotriva României sau Bulgariei și vreau să subliniez acest lucru. Este o chestiune de securitate”, a spus Nehammer pe 24 octombrie, după o întâlnire cu premierul bulgar Nikolai Denkov.

Principalul argument al Austriei pentru opoziția sa față de extinderea Schengen este legat de criza migranților. De altfel, Karl Nehammer a plasat migrația printre prioritățile agendei sale înaintea alegerilor de la sfârșitul anului viitor.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *