BMW de poliție din Galați făcut praf de tramvai. Vatmanul s-a ales cu amendă | FOTO

BMW de poliție din Galați făcut praf de tramvai. Vatmanul s-a ales cu amendă | FOTO

În jurul orei 10:45 pe bulevardul Henri Coandă, din Municipiul Galați, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicată o autospecială de poliție a Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

Din verificările preliminare, s-a stabilit faptul că în autospecială se aflau doi polițiști din cadrul Biroului Rutier Galați, care desfășurau activități preventive pe artera rutieră menționată, pe sensul de deplasare dinspre Bulevardul George Coșbuc spre Bulevardul Traian Vuia, având semnalele luminoase în funcțiune.

Autospeciala a fost lovită din spate de un tramvai condus de o femeie, de 43 de ani, din Galați, iar în urma impactului au rezultat pagube materiale, fără a fi rănită vreo persoană.

Atât polițistul aflat la volan, de 38 de ani, cât și vatmanița au fost testați cu aparatul etilotest, ambele rezultate fiind negative.

Conducătoarea tramvaiului a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 990 de lei, în baza prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, pentru desfășurarea altor activități, menite a distrage atenția de la condus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *