Marinar rus sechestrat de iranieni, în urma atacului comandourilor Gărzilor Revoluționare asupra navei-container deținută de un armator israelian

RMAG news

La bordul navei MSC Aries, capturată sâmbătă, 13 aprilie, de comandouri iraniene în strâmtoarea Ormuz din Golful Persic, se afla un un cetâțean rus, Timofei Kolcianov, mecanic senior din Vladivostok, a anunțat Ambasada Rusiei la Teheran, citată de Kommesant.

„Ambasada este în contact permanent cu autoritățile locale pentru a clarifica toate detaliile prezenței cetățeanului rus la bordul vasului maritim Aries pentru a oferi asistența consulară necesară”, se arată în mesajul misiunii diplomatice ruse din Iran.

Ambasada rusă la Teheran notează că este în contact cu rudele marinarului rus Timofei Kolcianov, fără a oferit alte detalii.

Ieri, în strâmtoarea Ormuz, unitatea specială Sepah a Marinei Corpului Gărzii Revoluționare Islamice Iraniene (IRGC) a capturat, în urma unui atac efectuat din elicopter, în care militarii au coborât în rapel, vasul MSC Aries. Nava-container fost escortată, apoi, pe coasta Iranului.

Potrivit presei de la Tel Aviv, la bord nu se afla niciun cetățean israelian, echipajul de 20 de oameni fiind format, majoritar, din filipinezi.

Vasul sechestrat, care plecase din Emiratele Arabe Unite cu destinația India, naviga sub pavilion portughez și era deținut de o companie controlată de miliardarul israelian Eyal Ofer.

Sechestrarea navei-container a avut loc pe fondul escaladării relațiilor dintre Iran și Israel, după bombardarea consulatului iranian din Damasc. Acțiunea din Golful Persic a precedat amplul atac iranian asupra Israelului.

Foto: Associated Press

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *