Brigitte Garcia, cel mai tânăr primar din Ecuador, a fost asasinată, alături de un consilier, pe fondul violențelor din țară

Brigitte Garcia, cel mai tânăr primar din Ecuador, a fost asasinată, alături de un consilier, pe fondul violențelor din țară

Brigitte Garcia, cel mai tânăr primar din Ecuador, şi un consilier au fost găsiţi împuşcaţi mortal într-o maşină, duminică dimineaţă, a anunţat poliţia din această ţară sud-americană, care se confruntă cu val de violenţe fără precedent pe care autorităţile îl pun pe seama traficului de droguri, scrie News.ro preluând Reuters.

Poliţia naţională a anunţat că investighează moartea lui Garcia, primarul din San Vicente, în vârstă de 27 de ani, şi a lui Jairo Loor, după descoperirea cadavrelor lor în provincia Manabi.

Ambii au fost împuşcaţi, a precizat poliţia, într-un comunicat de presă.

Garcia făcea parte din partidul Revoluţia Cetăţenească al fostului preşedinte Rafael Correa.

„Nimeni nu este în siguranţă în Ecuador, nimeni”

Correa şi Luisa Gonzalez, candidatul prezidenţial al partidului la recentele alegeri, au calificat moartea lui Garcia drept un asasinat, într-un mesaj publicat pe platforma de socializare X.

„Tocmai am aflat că au asasinat-o pe colega noastră primar din San Vicente, Brigitte Garcia”, a precizat Gonzalez.

„Nu am cuvinte, sunt în stare de şoc, nimeni nu este în siguranţă în Ecuador, NIMENI”, a punctat ea.

Brigitte Garcia este cea mai recentă figură politică din ţară care a fost ucisă, după asasinarea candidatului prezidenţial Fernando Villavicencio în august anul trecut.

Villavicencio, un critic vocal al corupţiei şi al crimei organizate, a fost ucis în timp ce pleca de la un eveniment de campanie, cu două săptămâni înainte de alegeri.

Preşedintele Daniel Noboa a declarat stare de urgenţă în luna ianuarie, pe fondul unei creşteri a violenţelor, în urma căreia bărbaţi înarmaţi au luat cu asalt un post de televiziune în timpul unei emisiuni în direct.

De asemenea, președintele Noboa a desemnat 22 de grupuri criminale drept organizaţii teroriste.

În martie, starea de urgenţă a fost prelungită.

Citiți și:

Luare de ostatici în direct la televiziunea publică din Ecuador. Bărbați înarmați au dat buzna pe platou – VIDEO
Ecuadorul scoate armata și poliția pe străzi, într-o criză de securitate fără precedent. „Stare de conflict armat intern” | VIDEO

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *