BRomania, primele declarații după ce s-a spus că formează un cuplu cu Teodora Stoica: „În orice relație în care intru, eu vin cu niște probleme”

BRomania, primele declarații după ce s-a spus că formează un cuplu cu Teodora Stoica: „În orice relație în care intru, eu vin cu niște probleme”

BRomania a vorbit despre eșecurile sale în dragoste, după ce s-a speculat că formează un cuplu cu Teodota, fiica lui MM Stoica. Matei Dima se dedică foarte mult carierei sale, astfel că viața amoroasă a pus-o locul doi.

Fiica lui MM Stoica, Teodora, și cunoscutul actor BRomania au fost văzuți împreună la Nostalgia, un festival de muzică care a avut loc în Constanța. Potrivit informațiilor apărute în presa online, cei doi au avut o întâlnire pe litoral, care a dus la o apropiere neașteptată. Conform relatărilor de la Cancan.ro, Teodora Stoica și BRomania au petrecut timp împreună, discutând și dansând, iar apoi au ajuns să se sărute. Aparent, chimia dintre cei doi a fost evidentă, iar întâlnirea lor a stârnit interesul și curiozitatea tuturor. După aceste întâmplări, BRomania și Teodora Stoica nu au făcut nicio declarație despre acest subiect.

Matei Dima a dat de înțeles în interviul pe care l-a acordat pentru cancan.ro că este singur, semn că relația cu fiica lui MM Stoica nu a durat prea mult. De asemenea, el precizează că nu a avut parte de drame până acum, pentru că întotdeauna a fost sincer cu persoana de lângă el.

„Am avut perioada asta în care m-am întors de la film, pentru rolul ăsta am ajuns să am 120 de kile, am mai multe probleme cu faptul că mă dedic prea mult muncii mele, am mai făcut un film între timp, cu Eva Măruță, adică eu nu prea am avut timp să mă gândesc și să am grijă de mine. Ăsta e proiectul meu pentru 2024 și cred că de abia de atunci o să fiu available. Pentru că mi-am dat seama că, în orice relație în care intru, eu vin cu niște probleme și nu dau o șansă bună. Deci, mai întâi trebuie să mi le rezolv și după…”

În urmă cu aproximativ 3 luni, actorul declara că își dorește să se căsătorească, dar planurile sale s-au schimba în ultima perioadă. „Acum nu mai vreau. Păi m-am răzgândit”.

Întrebat dacă consideră că nu primește înțelegere și răbdare din partea femeilor, BRomania a răspuns: „Am grijă, dacă întâlnesc pe cineva, să înțeleagă treaba asta. Și, de obicei, nu se concretizează în ceva prea serios pentru că, și eu, și ea, ne dăm seama foarte repede că n-o să meargă dacă e genul de persoană care îmi cere mai mult decât pot să-i ofer în perioada asta”.

Matei Dima și Mugur Mihăescu

Teodora Stoica și BRomania
Teodora Stoica

Când apare „Miami Bici 2” în cinematografe

La trei ani de la apariția filmului „Miami Bici 1”, Codin Maticiuc și Matei Dima, cunoscut ca și BRomania, au anunțat când va apărea în cinema „Miami Bici 2”.

Matei Dima susține că cea de-a doua producție este mult mai bună decât prima. „Miami Bici 2 iese în cinema pe 24 noiembrie. Ieri s-a lansat prima melodie din film, semnată de rockstarul meu preferat Delia alături de Johny Romano, un băiat plin de talent.

Dacă ăsta nu e motiv destul să căutați linkul în comentarii, am pus și primele cadre din film în videoclip. Filmul este mai mare și mai bun decât primul. Vă așteptăm”, a scris BRomania pe rețelele de socializare.

„Miami Bici 2” este cel mai scump film independent românesc făcut vreodată, filmat în Los Angeles, Miami și Las Vegas, cu participarea unora dintre cei mai mari actori de la Hollywood. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *