Călătoria de groază a unei femei, cu autocarul, de la Linz la Sibiu: „Nu îmi venea să cred că cineva chiar doarme acolo”

Călătoria de groază a unei femei, cu autocarul, de la Linz la Sibiu: „Nu îmi venea să cred că cineva chiar doarme acolo”

O călătorie cu autocarul din Austria în România a fost povestită de o femeie de 31 de ani, care a trăit momente de groază de-a lungul drumului și, la final, a fost despăgubită doar cu 3 euro de compania de transport, scrie cotidianul austriac Heute.

Femeia, care are 31 de ani, trăiește în Austria Superioară și a călătorit miercuri, 8 noiembrie, în România, cu un autocar.

Miercuri seara târziu, Elena D. a așteptat într-o stație de autobuz din Linz plină de nerăbdare să sosească autocarul. Avea un drum de 15 ore înaintea ei până la Sibiu, unde mergea să viziteze niște rude. În jurul orei 23.30, austriaca a început să se îngrijoreze.

Autocarul ar fi trebuit să plece la ora asta, de mult. Dar Elena nu vedea niciun vehicul, nicăieri. Tânăra a contactat apoi serviciul pentru clienți al firmei de transport, de mai multe ori. I s-a spus că autocarul va veni în curând. După o lungă așteptare, vehiculul a ajuns în sfârșit în jurul orei 1:45. Elena era deja cu moralul la pământ în acel moment: „Erau doar 4 grade. A trebuit să îngheţ de frig peste două ore”, spune ea furioasă, sursei citate. Dar problemele nu s-au terminat odată cu venirea mașinii.

Când i-a arătat biletul, șoferul de autocar a enervat-o și el pe Elena, spunându-i că trebuie doar să se așeze undeva. „Am rezervat în mod special un loc în față, pentru că întotdeauna mi se face rău foarte repede. Am plătit suplimentar pentru asta, în avans”, spune ea. Așa că a început să caute locul pe care-l avea scris pe bilet. În timp ce căuta, ea s-a împiedicat brusc de o persoană care stătea pur și simplu pe *podeaua autocarului.

„Nu îmi venea să cred că cineva chiar doarme acolo. Mai erau locuri libere. De ce nu spunea nimeni nimic?”, a spus femeia. După ce și-a cerut scuze pentru că l-a lovit pe om, ea și-a găsit în sfârșit locul. Dar era deja ocupat.

Recunoaște că asta a enervat-o și mai tare, dar a căutat alt loc unde să stea și apoi a încercat să se calmeze puțin. Puțin mai târziu, ea a vrut să meargă la toaletă: „Dar nu era toaletă, deși călătoria dura atât de mult. Ne-am oprit de două ori, dar mi-a fost totuși foarte incomod”.

După ce a ajuns la Sibiu, Elena a contactat compania și a cerut rambursarea banilor. Firma și-a cerut scuze pentru probleme, dar a informat-o că nu va primi banii înapoi pentru drum,42,99 de euro.

O rambursare a sumei ar fi fost făcută numai dacă întârzierea ar fi fost mai mare de 120 de minute față de ora planificată de plecare și clientul anula din acest motiv călătoria. Cu toate acestea, i s-au rambursat 2,99 euro, pentru rezervarea locului.

Compania a explicat pentru Heute că autobuzul a întârziat în acea zi din cauza unui blocaj de trafic. În ciuda timpului tampon planificat, acest lucru se poate întâmpla. Referitor la rezervarea locului Elenei, compania a comentat: „Șoferii noștri sunt obligați să se asigure că locurile rezervate rămân libere pentru pasagerul respectiv. Ne vom instrui șoferul în acest sens și ne cerem scuze doamnei pentru inconvenient”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *