Calendar Bac 2023. Azi a început examenul maturității cu proba scrisă la limba română

Ordinul ministrului educaţiei privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial, informează Agerpres. În prima sesiune de examene (iunie – iulie 2023), înscrierea candidaţilor are loc în perioada 29 mai – 2 iunie. Luni, 26 iunie a început Bacalaureat 2023 cu proba scrisă la limba română.

UPDATE 26 IUNIE: Azi a început proba la limba română (scris) pentru absolvenții claselor a XII-a înscriși la sesiunea de vară a Bacașaureatului 2023.

UPDATE 11 iunie: Ordonanţa de Urgenţă cu modificările legate de desfășurarea Bacalaureatului, a Titularizării și a Evaluării Naționale la clasa a VI-a, adoptată, duminică, 11 iunie, de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit acestei ordonanţe, la examenul naţional de Bacalaureat, pentru anul şcolar 2022-2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei.

UPDATE 9 iunie: Ministerul Educației a propus vineri, 9 iunie, într-un proiect de ordonanță de urgență, echivalarea probelor orale ale Bacalaureatului 2023 cu notele din liceu.

„În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, proiectul de act normativ prevede următoarele: La examenul național de Bacalaureat, pentru anul şcolar 2022-2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, a transmis Ministerul Educației.

UPDATE 8 iunie: Probele de competențe de la Bacalaureat se amână. Ministrul educației, Ligia Deca, a anunțat joi amânarea probelor de competențe de la Bacalaureat. „Probele de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat se vor susține în perioada 14-23 iunie. În ceea ce privește probele scrise pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională, nu se impune în acest moment modificarea calendarului. Ne dorim nici să nu fie nevoie de modificarea calendarului, pentru ca toți absolvenții să poată să-și urmeze parcursul educațional pe care și-l doresc, acolo unde vor ei să meargă mai departe”, a precizat Deca.

UPDATE 6 iunie: Probele de competență de la Bacalaureat 2023, care ar trebui să înceapă luni, 12 iunie, ar putea fi suspendate și echivalate cu notele obținute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului, dacă orele nu se reiau până la finalul săptămânii, a anunțat marți, 6 iunie, ministrul educației, Ligia Deca. „Putem echivala probele de competențe cu notele de pe parcursul liceului”, măsură aplicată de minister în timpul pandemiei, a declarat Ligia Deca. Potrivit ministrului educației, echivalarea probelor de competențe de la Bac cu notele obținute de elevi în timpul liceului „este o soluție pe care o luam în calcul, alături de altele”.

UPDATE 2 iunie: Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, 2 iunie, pe tema Bacalaureatului și Evaluării Naționale din acest an, că este posibilă refacerea calendarelor celor două examene din cauza prelungirii grevei profesorilor.

„Nu există variantă să anulăm perioada de examene. E vorba doar de nevoia să împingem această perioadă în calendar”, a declarat Ligia Deca.

UPDATE 29 mai: Examenele pentru Bacalaureat 2023, programate să înceapă din 12 iunie, ar putea fi amânate, din cauza grevei profesorilor, care a început la 22 mai. Președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, a declarat luni, 29 mai, pentru Libertatea, că există posibilitatea amânării examenelor dacă discuțiile cu reprezentanții guvernului nu se vor finaliza în folosul cadrelor didactice.

***

Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a anunțat luni, 27 februarie, într-o conferință de presă, principalele modificări aduse legilor educației. Astfel, la Bacalaureat vor fi două probe de competențe lingvistice, de limbă străină, „pentru a crește potențialul de angajare” și va fi introdus bacul tehnologic, „pe care liceele tehnologice îl propun şi îl aşteaptă de multă vreme“.

„Ce avem în plus faţă de formula de acum este o probă aşa zis complementară de competenţe de bază, care pentru profilul uman va fi la matematică sau ştiinţe ale naturii, pentru profilul real o probă la alegere pentru disciplinele socio-umane: istorie, logică, filosofie, psihologie. În sesiunile de vară-toamnă, elevii vor avea mai puţine discipline de examen, pentru că probele de competenţe lingvistice pentru Limba 1, Limba 2, probele de competenţe digitale şi proba de competenţe complementară se vor putea da încă din timpul anului şcolar, practic degrevând încărcarea candidaţilor în acea perioadă de vară în care se susţine în mod tradiţional examenul de Bacalaureat. Notarea, fiind vorba de competenţe de bază, nu avansate, se va face pe sistem admis-respins”, a declarat Ligia Deca, ministrul educației.

Calendar Bacalaureat – sesiunea iunie-iulie 2023

26 iunie 2023 – Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă

27 iunie 2023 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

28 iunie 2023 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă

29 iunie 2023 – Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

Pe data de 3 iulie vor fi afişate rezultatele la probele scrise până la ora 12:00 şi va avea loc depunerea contestaţiilor. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe data de 7 iulie 2023.

Pentru sesiunea din august, înscrierea candidaţilor (inclusiv a celor care au promovat examenele de corigenţe) are loc în perioada 17 – 24 iulie 2023.

Calendar Bacalaureat 2023 – sesiunea de toamnă

7 – 8 august 2023 – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
8 august 2023 – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
9 august 2023 – evaluarea competenţelor digitale – proba D
10 – 11 august 2023 – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
16 august 2023 – Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă
17 august 2023 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
18 august 2023 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă
21 august 2023 – Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

Primele rezultate la probele scrise vor fi afişate pe data de 25 august 2023, în aceeaşi zi urmând a fi depuse şi contestaţiile. Pe 29 august 2023 sunt afişate rezultatele finale.

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *