Calendarul alegerilor din anul 2024. S-a stabilit când vor avea loc alegerile europarlamentare cu localele, prezidențialele și parlamentarele

Calendarul alegerilor din anul 2024. S-a stabilit când vor avea loc alegerile europarlamentare cu localele, prezidențialele și parlamentarele

Premierul Marcel Ciolacu și președintele PNL, Nicolae Ciucă, au anunțat miercuri seara, în cadrul unei conferințe de presă, calendarul alegerilor din anul 2024.

 

Calendarul alegerilor din anul 2024

 

Liderii coaliției PSD-PNL au decis comasarea alegerilor europarlamentare cu locale. Prin urmare, acestea vor avea loc pe 9 iunie.
În luna septembrie vor avea loc alegerile prezidențiale, ambele tururi. Sunt luate în considerare trei variante, după cum a anunțat premierul Ciolacu, și anume, 1-15, 8-22 sau 15-29 septembrie. Varianta probabilă ar fi zilele de 8 și 22 septembrie.
Pe 8 decembrie vor avea loc alegerile parlamentare

Anul 2024 este primul an în care toate alegerile au loc în același an.

 

E luată în calcul varianta unui candidat comun PSD-PNL la prezidențiale?

 

Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au anunțat, miercuri seară, rezultatele negocierilor din ultimele săptămâni – comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele din 9 iunie și liste comune la europarlamentare.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri seara, în cadrul unei conferințe de presă, dacă e luată în calcul varianta unui candidat comun PSD-PNL la prezidențiale. Prim-ministrul a spus că îl interesează foarte mult să vadă decizia românilor la votul de pe 9 iunie, iar pe 10 iunie vor anunța ce au decis cu privire la candidatul la alegerile prezidențiale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *