Camelia Potec e însărcinată cu al doilea copil: „Nu mi-a fost deloc ușor în primele două trimestre”

Camelia Potec e însărcinată cu al doilea copil: „Nu mi-a fost deloc ușor în primele două trimestre”

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Camelia Potec, în vârstă de 41 de ani, a anunțat că e însărcinată pentru a doua oară. „Visul de a rămâne din nou însărcinată s-a îndeplinit”, a transmis fosta înotătoare, care e deja în ultimul trimestru de sarcină.

„Încep săptămâna prin a confirma că sunt însărcinată cu cel de-al doilea copil. Iubesc copiii și am simțit cât de binecuvântată sunt atunci când a venit pe lume Caelia-Ioana. De atunci, mi-am dorit pentru ea o surioară sau un frățior”, și-a început dezvăluirea din mediul online Camelia Potec, care e căsătorită cu Sebastian Tudor.

Camelia Potec: „Am intrat în ultimul trimestru!”

Și a continuat: „Iată că astăzi, la cei 41 de ani ai mei, visul de a rămâne din nou însărcinată s-a îndeplinit ?. Am decis sa nu anunț până în acest moment pentru a mă proteja și a fi sigură că totul este bine”. În mesajul publicat, campioana la înot a recunoscut că primele luni de sarcină nu au fost ușoare, însă acum se simte mult mai bine.

„Nu mi-a fost deloc ușor in primele două trimestre de sarcină. Acum, totul este ok! Am intrat în ultimul trimestru! Vă mulțumesc tuturor pentru înțelegere și îmi cer scuze celor cărora nu am putut să le confirm atunci când m-au întrebat ?. Suntem extrem de fericiți! Așteptăm cu sufletul la gură să apară această nouă minune în viața noastră! ?”, a încheiat Camelia Potec.

Camelia Potec, felicitată pentru sarcină

Totodată, ea a și publicat o fotografie recentă cu ea, în care i se observă perfect sarcina. Fanii au felicitat-o pe Facebook, i-au trimis multe gânduri bune. „Să fie sănătos copilașul și mama bineînțeles! ❤️ Toate realizările din viața unui om sunt frumoase, dar copiii sunt cea mai frumoasă realizare, o binecuvântare!”, „Sarcina binecuvântata și bebe sănătos!”, „Felicitări! Multă sănătate! Doamne ajută!”, „Felicitări, Cami! Să fiți iubiți și fericiți! Multă sănătate! Să vă dea Dumnezeu tot ce aveți nevoie! Doamne ajută!”, sunt câteva dintre mesajele primite de Camelia Potec.

Camelia Potec a devenit prima dată mamă în septembrie 2018

La începutul lunii septembrie 2018, Camelia Potec a devenit pentru prima oară mamă, la 36 de ani. De atunci, viața sportivei s-a schimbat complet. Chiar dacă oboseala își spunea cuvântul, aceasta era mai fericită ca niciodată și declara pe atunci că își mai dorește copii.

„Nu ştiu dacă e chiar nevoie de felicitări, o să le transmit fiicei mele. Este extraordinar de frumos, chiar dacă este obositor. Este o oboseală foarte frumoasă. Nu ne văităm că suntem obosiţi pentru că nu avem timp.

Fiecare zi este altfel, nu există monotonie. Înainte îmi spuneam că îmi doresc cun copil acum îmi pare rău că nu am avut-o mai devreme. Este un sentiment de care noi femeile avem nevoie, suntem făcute să-l trăim. Mă bucur că a venit acum şi pot spune că îmi doresc şi alţi copii”, a spus Camelia Potec la Antena Stars, în 2018.

Botezul fetiței sale, Caelia-Ioana, a avut loc în toamna lui 2018. „Am aşteptat de când s-a născut, acest moment. Să intre în rândul creştinilor pentru că este important botezul în viaţa fiecărui copil, în viaţa fiecărui om. Nu am vrut să aşteptăm până anul viitor”, a dezvăluit Camelia Potec într-o apariție la Pro TV. Nașa fetiței e Gabi Szabo.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *