Guvernatorul băncii centrale a Italiei a ținut recent un discurs în care a făcut apel la o ”schimbare radicală”, oferind un model pentru obținerea ”autonomiei strategice” a UE. Fabio Panetta, guvernatorul Băncii Italiei, spune că UE ar trebui să-și reducă dependența de cererea externă (asta însemnând o reducere a exporturilor pe care se bazează acum Germania sau Olanda), că ar trebui să se axeze pe securitatea energetică (aceasta însemnând un soi de protecționism în materie de energie verde), să impună taxe mai mari pentru importuri și să ofere subsidii mai mari pentru companiile europene (protecționism), să reglementeze fluxurile migrației (primirea imigranților doar acolo unde economia are nevoie de ei), întărirea apărării (aceasta însemnând fonduri uriașe pentru apărare) și investiții europene comune (prin emiterea de obligațiuni europene, așa cum s-a întâmplat pentru prima dată după pandemia covid-19 și accentuarea tendințelor de federalizare).
Mai mulți analiști arată că proiectul guvernatorului băncii centrale a Italiei arată că sistemul global se apropie de o schimbare structurală masivă. Nu numai Europa, ci și țările Sudului Global încearcă să reacționeze la schimbările majore, scrie Financial Times. Consiliera economică a președintelui Braziliei, Adriana Abdenur, a vorbit recent despre marea ipocrizie a puterilor economice occidentale, care ”își apără politica industrială” în timp ce ”fac presiuni pentru ca instituțiile financiare internaționale să impună aceeași politică neoliberală a Consensului de la Washington” în economiile emergente. Adică FMI și Banca Mondială cer în continuare statelor din Sudul Global să aplice măsuri de austeritate pentru reducerea datoriilor și să privatizeze ce a mai rămas al statului, în timp ce marile economii occidentale aplică măsuri protecționiste și acumulează datorii uriașe. Pentru Financial Times este limpede că ”a început trecerea la o nouă paradigmă economică. Unde va duce, încă nu este sigur”.
Marea schimbare este la fel de prezentă și în SUA, însă este mai puțin vizibilă datorită amplorii pe care a luata-o aici industria financiară, care produce active financiare care îngrașă marile companii, în timp ce restul societății este destabilizată, la fel și sistemul global. ”Deja ați pierdut proprietate asupra conturilor voastre bancare, a investițiilor și pensiilor. Proprietatea voastră se reduce la permisiunea de a va folosi aceste active până când intermediarii financiari care le controlează încep să aibă probleme. În acel moment, conturile încetează să mai fie proprietatea voastră și devin proprietatea creditorilor intermediarilor care dețin conturile, fie ei Merrill Lynch, Wells Fargo sau Schwab. Deposedarea se face discret, de mai mulți ani, prin agențiile care reglementează piața financiară. Asta înțelegea Klaus Schwab, de la Forumul Economic Mondial, când spunea «nu veți mai avea nimic»”, scrie Paul Craig Roberts, fost oficial în administrația Ronald Reagan.
Boala de care suferă sistemului internațional de după Al Doilea Război Mondial, dominat de SUA, are mai multe simptome. Una dintre ele este inflația din acest moment. Inflația aceasta nu este o coincidență, ci este o politică. ”Guvernele, împreună cu așa-zișii lor experți, încearcă să convingă lumea că inflația are alte motive decât cel evident – tipărirea de dolari și euro în cantitate mult mai mare decât sectorul privat cere, erodând astfel puterea de cumpărare a monedei și creând un transfer anual de bogăție de la salariile reale către cuferele guvernelor”, scrie economistul spaniol Daniel Lacalle. ”Prețul petrolului nu este o cauză, ci o consecință a inflației. Creșterea prețului carburanților este un semnal al devalorizării monedei emisă în cantitate excesivă. Singura cauză reală a inflației ține de cheltuielile guvernamentale. Statul emite mai multă monedă pentru a-și ascunde dezechilibrele și pentru a se auto-împrumuta, folosindu-se de legislație și coerciție pentru a impune folosirea monedei respective”.
Un alt simptom al bolii sistemului internațional dominat de SUA este datoria uriașă acumulată de guverne. Opiniile economiștilor sunt împărțite cu privire la modul in care poate fi gestionată datoria suverană a marilor economii, dincolo de o anumita limită. Unii consideră ca acest lucru este imposibil. Amintitul Paul Craig Roberts, fost adjunct al secretarului Trezoreriei SUA, consideră că datoria suverană americana este perfect gestionabilă, ba chiar este ”premiul victoriei în Al Doilea Război Mondial” – transformarea dolarului în valută de rezervă a întregii lumi. În acest fel, datoria americană echivalează cu creșterea rezervelor în dolari în sistemul bancar mondial; cu cât băncile centrale ale lumii își doresc mai multe rezerve, cu atât crește cererea pentru mai multă datorie suverană americană.
Acest privilegiu al marii puteri americane poate să dispară atunci când dispare încrederea restului lumii în dolar. Or, în opinia lui Paul Craig Roberts, acest lucru a început să se întâmple, ”din cauza impunerii prostești și nesăbuite a sancțiunilor economice, sancțiuni care, în mod natural, sunt ocolite prin renunțarea la dolar ca valută de rezervă”. Băncile centrale sancționate se vor axa pe aur sau pe alte monede internaționale, iar cererea pentru datoria americană se va reduce, ajungându-se, pentru prima dată în istorie, în situația în care finanțarea datoriei publice americane va fi o mare problema.
”Singurul motiv pentru care dolarul este în pericol să-și piardă valoarea sunt sancțiunile lui Biden, care îndepărtează țările lumii de dolar. Datoria SUA poate deveni o problemă doar ca urmare a abandonării dolarului ca monedă a lumii. Problema nu este că datoria nu poate fi plătită. Problema este că, în timp ce Federal Reserve poate tipări dolari pentru a plăti datoria, nu poate să tipărească monede străine cu care să cumpere dolari pe piețele financiare. Dacă creditorii SUA își pierd încrederea în dolar, ei vor vinde moneda americană, iar cantitatea uriașă de dolari își va pierde valoarea. Când se va întâmpla asta, companiile americane care produc în Mexic și în Asia pentru a-și vinde apoi produsele în America sub forma de importuri, vor produce inflație în țările respective și asta va duce la renunțarea la dolar. Cu alte cuvinte, este un scenariu mortal, unul produs de Federal Reserve, de economiștii incompetenți sau corupți din SUA și de nesăbuința guvernului american și a presei financiare americane”, scrie Paul Craug Roberts. În secunda în care dolarul se duce, puterea americană se duce cu el. O mare parte din lume abia așteaptă acest moment.
Schimbarea hegemonului capitalist global este un fapt normal la scară istorică. Dominația americana actuală este o mică parte din dominația occidentală, care pălește ca durată în fața trecutei dominații a Asiei. De la orașele italiene, la Provinciile Unite olandze, apoi la Anglia, hegemonul global s-a schimbat constant. Vârsta de aur a Provinciilor Unite s-a încheiat odată cu afirmarea mercantilismului Imperiului Britanic, care a pălit după Primul Război Mondial și a cedat în fața industriei financiare din America, în special după victoria în Al Doilea Război Mondial și pe fondul îndatorării Europei de Vest, acolo unde SUA au pus bazele actualei Uniuni Europene. Schimbarea hegemonului s-a făcut prin război economic, fie prin război real. Asta pare să se întâmple și acum: pe de o parte, avem războiul din Ucraina și un război în așteptare în Marea Chinei de Sud, iar, pe de altă parte, avem războiul economic al sancțiunilor americane (nu neapărat cele impuse Rusiei, ci Chinei – prin interzicerea accesului la tehnologia semiconductorilor, prin taxe de import tot mai mari și prin Legea americana pentru Reducerea Inflației, care afectează în egală măsură și economia aliaților europeni).
Întrebarea este cine va putea fi noul hegemon global. ”SUA nu mai pot ține lumea pe umeri, iar succesorul lor, oricare ar fi el, nu va mai fi importatorul net al întregii lumi, nu va mai putea oferi active financiare pentru toți cei care vor sa economisească și nu va mai fi nici jandarmul mondial pentru toți cei care-I vor cere asta”, scrie Michael Every, de la banca olandeză Rabobank.
În opinia lui, viitorul hegemon va trebui ”să fie mai mare și mai puternic decât sunt acum SUA.
– Poate că SUA nu vor reuși să se adapteze la schimbările din sistemul global, iar China va deveni noul hegemon, însă asta va presupune haos geopolitic, pentru că America nu se va retrage în liniște;
– Poate că SUA vor reuși să se adapteze și lumea va urma America;
– Poate că menținerea hegemoniei americane va presupune o alianță amplă cu Japonia, Coreea de Sud, Canada, Mexic, Australia, poate și cu Marea Britanie și cu o Uniune Europeană schimbată la față așa cum o vede guvernatorul Băncii Italiei. Însă asta implică o lume bifurcată și cu o mulțime de hopuri de trecut;
– Poate că SUA vor prefera ceea ce Karl Kautsky numea ultra-imperialism”: o înțelegere globală cu China și Rusia, cu stabilirea unor sfere de influență și impunerea unor reguli de oligopol în beneficiul celor trei mari puteri. Care va fi situația Europei într-o asemenea lume? Cel mai probabil, foarte inconfortabilă.”
The post Când dolarul se duce, puterea SUA se duce cu el appeared first on Cotidianul RO.
