Sunt mai multe tipuri de sărăcie pe lume. În România era mai cunoscută o sărăcie în masă cu ceva demnitate, aceea când te mai puteai ține pe linia de plutire pentru că erai cât de cât integrat, aveai un job plătit mizerabil, dar măcar îl aveai, primiseși cât de cât educație cât să te poți integra în altceva decât clanuri și triburi. De 20 de ani, acea sărăcie se topește. Se impune sărăcia lucie, fără speranță.
Deci da, dispare încet-încet și privilegiul de a fi exploatat într-un job prost plătit; cum spunea regretatul G.M. Tamás, o să vină vremea în care o să ne rugăm să fim exploatați și n-o să mai avem nici măcar „privilegiul” ăsta. E o afirmație profundă, nu doar o glumă, pentru că fix asta trăim acum. Toată agitația cu drogurile, cu tinerii care o iau razna e una extrem de superficială. Droguri se tot iau de ani buni. Mult timp, ele au stat undeva în margine, au fost o cultură de supernișă și pentru că era mult mai ieftin alcoolul.
Prima explozie „populară” a drogurilor a fost patronată de statul român, vă amintiți de succesul „legalelor”? Marea drogangeală a început în România la nivel de masă cu buticurile de cartier care erau mai dese decât casele de pariuri acum vreo 10 ani. A început direct cu chestii riscante, tari, mai populare peste noapte decât drogurile ușoare obișnuite.
Însă fenomenul și mai important a fost altul: s-a schimbat profilul sărăciei. Inegalitățile au funcționat pervers. Dacă studiezi problema din avion, ai zice că România are mulți săraci salariați și o păturică de clasă de mijloc, plus ceva burghezie bogată. Dar nu, în bază acolo, sunt mai multe tipuri de sărăcie. Ai acolo și șomaj intelectual la greu, și sărăcime salariată și, în fine, și o sărăcime neintegrată, ghetoizată și, mai rău, pe veci neintegrabilă.
Sărăcimea anilor ’90-2000, cea muncită la negru, cu ziua, cu plecări sezoniere în străinătate, a produs generații de copii care au fost crescuți în perfect darwinism social, neprotejați de părinți, pradă tuturor pericolelor. Și, uite așa, în vreo 20 de ani a apărut o pătură consistentă de lumpeni (sărăcie interlopizată) care vor fi infinit mai greu de integrat. Banii nu mai sunt ceva primit contra muncă, sunt ceva care pică după ce exploatezi pe cineva apropiat: propriii copii la muncă cu ziua, descurajarea înscrierii la școală (școală înseamnă că pleacă din comunitate un corp bun de exploatat pentru familie), iluzii fabricate cu viață glam în industria sexuală și, mă rog, toate „aspirațiile” de tip rețea socială.
În ultimii 5 ani se produce ultimul mare salt dezastruos: traficul de droguri la nivel foarte mic, rural. Operațiunile sunt de amploare, iar asta arată că România nu mai e de ceva timp țară de tranzit (poate doar pentru droguri scumpe), ci e piață de desfacere.
Operațiunea „fabrica de vise”
O știre care a trecut discret, printre exploziile de la Crevedia sau din Vrancea, a fost o acțiune demarată de poliție și DIICOT de acum câteva săptămâni, care arată doar o feliuță din dimensiunea dezastrului social de care vorbesc. 121 de percheziții au fost demarate în jumătate de țară: de la Satu Mare, Timișoara, până-n Vrancea și Brăila. Dacă scotocești prin detalii, observi că foarte multe din aceste acțiuni au vizat mediul rural, tot felul de sate și orășele foarte mici.
Vreo doi au fost și din satul în care locuiesc în Vrancea. Credeți că erau mari dealeri cu mașini de lux? Nu, totul era un amestec de căruțe, boxe mobile și urlat pe uliță, plus vreo două tigăi (mașini la mâna a zecea) ambalate aiurea toată ziua. Și un roi de copii de care nu se ocupa mai nimeni care roiau în jurul lor.
Dezastrul nu e, cum ați putea crede, reprezentat doar de drogurile în sine, ci de tipul de personaje angrenate în operațiuni ilegale: familii întregi, cu cățel, purcel, minori, folosite în afaceri de distribuire și mutare a mărfii. Evident, ei sunt fraierii care cad primii, cei care îi manevrează având avocați serioși. În rest, o sarabandă a turnătoriilor și mizeriei bagă mii de tineri în fundături ale sorții din care cu greu mai pot ieși.
Mai grav, alte știri ne arată că „magazinul de vise”, fabrica de drajeuri și vape-uri de la Iași, doar livra o marfă care apoi intra în componența unor „trocuri”. De exemplu, drajeuri cu canabis și alte prostioare erau schimbate între dealeri pe cristale de mare risc (sursa).
Ca de obicei, în poliție și în presă se amestecă drogurile de risc mic și moderat cu droguri-dinamită, cu grad mare de dependență și cu grad mare de risc. Și, ca de obicei, se produce o demonizare în serie a „drogaților”, ieșind complet din discuție contextul.
Or, contextul e cel mai interesant, pentru că ai știri nu doar cu beizadele, copii de bogătani, protejați de poliție și de toată lumea, ci și știri cu sărăcani care intră în afaceri nu cu droguri scumpe, ci cu firimituri și resturi. Pentru ei, viața intelopă e mult mai periculoasă decât drogul în sine, pentru că ajunge să fie singurul lucru pe care mai știu să-l facă: să supraviețuiască în închisoare și să mai facă câte o tâmpenie cât sunt liberi.
Expresia „a explodat mămăliga”, care avea un sens de protest, de oameni ajunși la capătul răbdării, a capătat o nouă conotație: mămăliga explodează cu tot cu sărăcia din spatele ei, făcând praf bazele societății.
Un val de luptă cu drogurile care nu va fi dublat de măsuri de salvare a minorilor, a familiilor ajunse în precaritate maximă, de măsuri de demantelare a unor adevărate triburi interlope, primitive, sadice cu propriii membri pe care îi folosesc fie în trafic de droguri, fie de persoane, care nu mai au nicio treabă cu o conviețuire normală în societate, va fi un război dinainte pierdut.
Nu vom face altceva decât să stigmatizăm mii de persoane deja aflate în grad maxim de excludere socială.
Până nu vom înțelege că ce se întâmplă cu drogurile în țară e în strânsă legătură cu faptul că am lăsat milioane de persoane în afara oricărei șanse de integrare, vom face acțiuni și „operațiuni” fix degeaba. De altfel, după astfel de acțiuni pompoase, mai toți se întorc rapid acasă, cu și mai multe amenzi, în și mai mare mizerie și o iau de la capăt.
Repet, sunt oameni care au dat pe la școală doar puțin, care nu ajung nici să învețe niște formule de politețe ca să se facă paznici pe undeva. Și, atenție, nu vorbesc despre etnii, am documentat zeci de cazuri, sunt toate etniile prezente, vorbim despre excluși social manevrați de câte un cap de rețea mai răsărit și mai umblat prin lume.
Dacă în numai 10 luni se pot organiza rețele de distribuție în 20 de județe (performanță demnă de un manager bun de corporație), asta nu ne arată decât că interlopii s-au specializat în mobilizarea ultrasărăcimii din sute de sate. Că o populație fără niciun viitor stă și pândește următoarea „combinație”.
Victimele sociale sunt nenumărate. Să vorbești cu un astfel de tânăr în cadru oficial, la școală sau la o angajare după 18 ani, este o adevărată aventură.
Fără acțiuni ale serviciilor de protecție ale minorilor, fără programe pentru fete și minori abuzați, fără asistenți sociali serioși angajați să supravegheze situația în teritoriu, acest scenariu de coșmar nu va fi decât începutul. Ei sunt victimele unui stat care timp de decenii și-a bătut joc de cheltuiala socială.
Încă o dată vedem efectele profunde ale inegalităților extreme, unele care nu se văd în statistici. Inegalitățile de șanse. Aceste inegalități au săpat adânc până la pânza freatică socială, iar acum nu avem decât să contemplăm cum sărăcia extremă, organizată tribal, feudal, cu forme de autoexploatare groaznice, va tot roade din cealaltă sărăcie, cea care ar vrea să se mai țină pe linia de plutire.
