În timpul lecturii romanului* „Refugiul timpului”, de Gheorghi Gospodinov, m-am trezit de mai multe ori oftând: „Ce bine scrie bulgarul nostru!” Sigur, uitasem de munca și talentul traducătoarei Mariana Mangiulea Jatop care a realizat versiunea în limba română. Dar Gospodinov s-a asociat în mintea mea ca „bulgarul nostru”, nu neapărat pentru că este născut ca și mine, în anii ’60, ci pentru că, în tinerețea noastră, am trecut prin aceeași utopie: comunismul. El cu Jivkov, eu cu Ceaușescu.
Uite că acum, după ce-am trecut de miezul vieții, el și bulgarii săi așteaptă să fie primiți în Schengen, eu și românii mei ne dorim în Schengen. Cum să nu-l consider pe Gospodinov drept „bulgarul nostru”? Cu admirație. Mai ales că romanul său, „Refugiul timpului”, a câștigat în această primăvară International Booker Prize, premiul acordat în fiecare an, în Marea Britanie, celui mai bun roman tradus în limba engleză. Cum să nu fiu mândru că „bulgarul nostru” de peste Dunăre a câștigat un asemenea premiu! Nu l-a câștigat Cărtărescu, dar măcar l-a luat „bulgarul…”, în premieră.
Există în romanul lui Gospodinov o idee de-a dreptul hilară, dar dezvoltată admirabil de autor: Uniunea Europeană decide ca fiecare țară să-și organizeze un referendum în care cetățenii să aleagă în care perioadă din ultimul secol ar dori să se întoarcă și să trăiască.
O Europă care trebuie să-și regăsească trecutul
Perioada câștigătoare (de obicei un deceniu) în urma votării este adoptată în fiecare țară a Uniunii și oamenii renunță la organizarea din prezent și se întorc în trecut. Produc și mănâncă alimentele specifice și adoptă nu numai automobilele, aparatele de uz casnic, hainele, ziarele și radiourile din acea epocă, dar și forma de organizare. Un fel de psihoterapie națională.
Sigur că ideea lui Gospodinov este neserioasă, de domeniul SF, o utopie, de vreme ce liderii europeni din prezent, marii gânditori și presa aliniată ne sugerează un viitor luminos al bătrânului continent. Sigur că este o ficțiune, dar ca în orice operă literară contează semnificația artistică. Mesajul scriitorului este că, pentru a avea un viitor, Europa trebuie să-și regăsească trecutul. Un trecut la care dorește să se întoarcă fiecare popor.
Gheorghi Gospodinov argumentează în roman această teză mai bine decât am făcut-o eu mai sus:
„Cum să se câștige ceva timp (înainte), când ne aflăm în fața unui mare deficit de viitor? Răspunsul simplu este: o mică întoarcere spre trecut. Dacă a rămas ceva care e sigur, acesta e trecutul. Cincizeci de ani înapoi sunt mai siguri decât cincizeci de ani înainte. Într-adevăr, e ceva deja trăit, dar e un viitor secondhand, totuși e un viitor. Din moment ce Europa viitorului nu mai este posibilă, să alegem Europa trecutului. E simplu, când nu ai viitor, votezi pentru trecut.”
Care e viitorul nostru?
La această ultimă frază a „bulgarului nostru” m-am întrebat: Care este viitorul României? În Spațiul Schengen? În Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)? Acesta este proiectul de țară al României? Este proiectul elitelor românești sau al românilor? Când nu mai vezi viitorul, oare votezi cu AUR-ul lui George Simion?
Dar să mă întorc la romanul lui Gospodinov! Într-un joc inteligent pe seama istoriei, autorul dezvoltă și justifică, pentru fiecare țară a Uniunii Europene, rezultatele referendumului (organizat după tipic: campanie electorală, mitinguri, activiști care susțin anumite perioade istorice etc.) Nu intru în detaliile privind care sunt perioadele alese de francezi, nemți, italieni sau bulgari, romanul merită citit. Am așteptat să ajung la fragmentul dedicat României. Care a fost perioada pe care și-a dorit-o majoritatea românilor pentru a se întoarce în trecut și să înceapă de acolo să-și trăiască… viitorul, în viziunea lui Gospodinov? Finalul anilor ’60 și începutul anilor ’70. Bravo, am aplaudat, sunt de acord! Acesta este timpul către care se îndreaptă mereu nostalgicii din România, când „curgeau” laptele și mierea pe „magistralele comunismului”. Nici perioada interbelică, nici anii ’90, ci începutul domniei lui Ceaușescu. Apogeul socialismului în România, realizat cu împrumuturi financiare occidentale.
Gospodinov notează: „Apoi fereastra urma să se închidă cu zgomot peste mizeria deceniului următor, datorii, magazine goale și Securitatea.”. El îl invocă pe Emil Cioran:
„Toate aceste popoare fericite, îndestulate, francezi, englezi… O, eu nu sunt de aici, am în spatele meu veacuri de nenoroc. M-am născut într-o națiune lipsită de șanse. Fericirea se termină la Viena: după Viena începe Blestemul!”
Gospodinov răsucește pumnalul și în rana bulgărească, și în rana românească, notând: „Nemilosul Cioran.” Cuvintele lui Cioran m-au cutremurat și m-am întrebat: „Oare blestemul Schengen începe după Viena?”
Am rămas așa, gânditor, la fragmentul despre rezultatul referendumului din România, în romanul lui Gospodinov. Dacă s-ar organiza pe bune un astfel de referendum, cu aprobarea de la Bruxelles, desigur, și ar ieși câștigător finalul anilor ’60 și începutul anilor ’70, întoarcerea românilor din prezent, cu cățel și purcel, în acea epocă n-ar fi un mare efort.
S-ar renunța la internet, smartphone, BMW-uri și Jeep-uri, la televiziunea prin cablu și aparatele de aer condiționat. S-ar trece la Dacia 1100, Moskvich, Lada, Volga și Skoda. Mai puține accidente rutiere decât în zilele noastre. Toate partidele ar fuziona în PCR. N-ar fi o problemă. Destui politicieni de azi vorbesc la fel ca secretarii PCR.
Serviciile secrete s-ar restrânge în fioroasa Securitate. Ei, și? Nu vom spune bancuri cu tovarășul Klaus Iohannis. Pentru că Iohannis n-are niciun haz să fie personajul unui banc. Strici petrecerea cu bancuri despre Iohannis. Mai bine cu Bulă și răposatul Ceaușescu!
Bugetarii din prezent s-ar acomoda rapid cu „tăiatul frunzelor” la întreprinderile care lucrează pe stoc. Comentatorii politici și influencerii, care cer acum taxarea privaților și multinaționalelor, și-ar pierde „pâinea”, dar partidul unic le-ar da directive să critice capitalismul corupt, decăzut și drogat. De vreme ce avem antreprenori care se tot plâng că statul îi împovărează cu taxe, transformându-i în afaceriști de stat, întoarcerea le-ar prilejui să-și exercite abilitățile în conducerea fabricilor și uzinelor, proprietățile statului.
Românii care lucrează acum în străinătate s-ar întoarce fiind atrași de locurile de muncă sigure, salariile garantate și apartamentele date de sindicat. Granițele României s-ar închide, mare scofală!, iar românii rămași dincolo vor fi declarați drept „dușmanii poporului”. Iar presa, stimata noastră presă, s-ar întoarce în tipografii, la șpalturi și litere culese în plumb, n-ar fi niciun chin, banii pentru presă vor veni garantat și mai mulți decât acum de la partid, unicul partid!
Toate aceste alegații nu fac parte din romanul lui Gheorghi Gospodinov. Urmările unui astfel de referendum, organizat în realitate, în România, ar fi un coșmar.
„Refugiul timpului” spune o poveste memorabilă despre „otrava nostalgiei”, uitare, amintiri și despre bătrâna Europa care are nevoie de un viitor. Pentru că, așa cum spune autorul, trecutul pe care l-am trăit este un viitor secondhand.
*„Refugiul timpului”, de Gheorghi Gospodinov, Editura Pandora M, colecția Anansi, traducerea Mariana Mangiulea Jatop, anul 2023.
Foto: Hepta
