Când se fac mucenici și de ce. Tradiții și obiceiuri de Sf. 40 de Mucenici

Când se fac mucenici și de ce. Tradiții și obiceiuri de Sf. 40 de Mucenici

Prăznuirea Sfinților 40 de Mucenici este sărbătoarea celebrată anual la începutul lunii martie, eveniment la care se respectă o serie de tradiții și obiceiuri. Este o zi din calendarul ortodox 2024 numită și Sf. 40 de Mucenici. Vezi când se fac mucenici. Care este tradiția celei mai cunoscute rețete culinare.

În religia creștin-ortodoxă, sărbătoarea de Mucenici are o simbolistică aparte și se sărbătorește pe data de 9 martie, imediat cum se încheie Babele de Martie. Astfel, pentru 9 martie, gospodinele pregătesc cele mai gustoase rețete de mucenici, iar pe lângă asta, cea mai cunoscută tradiție a zilei este aceea de a consuma 40 de pahare cu vin.

Istoria Mucenicilor

Cei 40 de Mucenici erau soldați creștini care făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Potrivit tradiției geto-dace, se credea că au fost 44 de Mucenici, dar Biserica Ortodoxă a numit și a adoptat varianta celor 40 de Mucenici.

Pentru credința lor, cei 40 de Mucenici au fost aspru pedepsiți de către Agricola, guvernatorul Armeniei. Ei au fost obligați să se închine idolilor și, pentru că au refuzat, au fost închiși și bătuți cu pietre timp de 8 zile, după care aruncați într-un lac înghețat.

Unul dintre Mucenici a ieșit din apa înghețată, însă până să ajungă la baia caldă care i-a fost oferită de cei care îi slujeau pe idoli, acesta a murit. În acest timp, ceilalți Mucenici s-au rugat la Dumnezeu să le alunge suferința, iar apa din lac s-a încălzit.

Văzând acest lucru, guvernatorul a decis să le fie zdrobite picioarele cu ciocanele și astfel toți cei 40 de Mucenici și-au găsit sfârșitul.

Cine sunt cei 40 de Mucenici

Cei patruzeci de Sfinți Mucenici, numiți de Biserica Ortodoxă, sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.

Când se fac mucenici

Pe data de 9 martie, în funcție de fiecare zonă a țării, gospodinele pregătesc cei mai buni mucenici sau măcinici.

În Moldova, mucenicii mai sunt numiți și sfințișori și au forma cifrei 8. Aceștia sunt copți în aluat de cozonac, după care sunt unși cu miere și nucă.

În Dobrogea, mucenicii își păstrează aceeași formă, doar că sunt mai mici și se pregătesc fierți în apă cu zahăr, scorțișoară și nucă.

În Muntenia, pe lângă rețeta obișnuită de mucenici, se face și o “Uitată pentru morți”, respectiv un mucenic mai mare, dar orb, pe care copiii îl joacă în jurul focului și este special făcut pentru cei trecuți în neființă.

Când se fac mucenicii

Când se fac mucenici și de ce se fac în forma cifrei 8

De 9 martie, una dintre cele mai cunoscute tradiții respectate de gospodine este pregătirea mucenicilor din aluat, în forma cifrei 8. Mucenicii sunt din aluat dospit și au forma cifrei 8, deoarece cifra reprezintă simbolul echilibrului.

Odată pregătiți, mucenicii se împart vecinilor, rudelor sau oamenilor săraci, pentru pomenirea celor ce nu mai sunt, dar și pentru belșugul recoltelor viitoare.

Mucenici în forma cifrei 8

De ce se mănâncă mucenici

În ziua mucenicilor, în credinţa populară, se deschid mormintele şi porţile Raiului. Una dintre cele mai cunoscute tradiții în ziua celor 40 de Sfinți Mucenici este ca gospodinele să pregătească preparate numite chiar așa – mucenici sau sfințișori. În funcție de regiune, aceștia pot fi făcuți din aluat, cu nucă și miere și copți în cuptor sau fierți. Tradiția spune că se fac 40 de mucenici, câți sfinți au fost martiri. Mucenicii sau sfințișorii se pregătesc în forma cifrei 8, ca un simbol al infinitului sau al vieții de după moarte. Pe de altă parte, cifra 8 ar putea fi un simbol al trupului omenesc.

De ce se beau 40 de pahare de vin de Mucenici

O altă tradiție cunoscută este consumul a 40 de pahare de vin de Sfinții de Mucenici. Acest obicei provine din Antichitate, de la sărbătorile bahice, atunci când oamenii beau în cinstea ostașilor morți în numele credinței. Ei erau de părere că vinul se va transforma în sânge proaspăt și le va da mai multă putere de muncă.

După tradiția creștină, au fost 40 de Sfinți martiri, dar după cea geto-dacică, au fost 44 de Sfinți. De asemenea, atâtea zile sunt și diferență de pe data de 9 martie până la 23 aprilie, atunci când este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. De aici și diferența de pahare, iar în unele zone ale țării se consumă 44 de pahare de vin de Sfinții Mucenici.

Ziua strămoșilor și a celor care nu au nume de sfânt

Măcinici se numesc și spiritele moșilor și strămoșilor, ziua de 9 martie fiind și o sărbătoare a morților, când li se împărțeau nu numai măcinici, ci și fasole sleită, nuci, poame, alune. În satele bucovinene se făceau praznice, ocazie cu care se împărțeau câte un colăcel, lumină aprinsă și un pahar cu băutură. Oamenii considerau că vinul băut astăzi se transformă, de-a lungul anului, în sânge şi dă putere de muncă. În trecut, picăturile rămase din vinul băut de 9 martie erau risipite peste pomi şi vii, ca să dea recolte bogate. De asemenea, se spune că în această zi sunt sărbătoriți și toți cei care nu au nume de sfinți.

Ce nu este bine să faci în ziua de Mucenici

Pentru buna sporire, de Mucenici, nu se dau bani cu împrumut.
Ziua de Mucenici trebuie sărbătorită pentru a avea parte de sănătate și prosperitate. Cine nu respectă sărbătoarea, se spune că va fi bolnav pentru 40 de zile, numărul mucenicilor sărbătoriți.
În ziua de Sfinții 40 de Mucenici nu trebuie să faci treburi în casă. Nu se spală haine și nici nu se face curățenie.
Nu este bine să te cerți cu nimeni, deoarece se spune că certurile din această perioadă pot fi responsabile de toate necazurile de peste an.
Mucenici cu miere

Tradiții și obiceiuri de Sf. Mucenici

Se spune că în această zi sfântă de 9 martie, dacă nu poți bea 44 de pahare de vin, este important ca măcar să guști puțin vin roșu sau să te stropești cu el, deoarece această tradiție simbolizează putere de muncă peste an.
În ziua de Mucenici se fac praznice și se împart alimente, în memoria persoanelor decedate, iar pe lângă clasicii Mucenici, se obișnuiește să se împartă și fasole, nuci, poame și alune.
În această zi sunt aprinse focuri în curți, grădini, în fața caselor sau pe câmp. Copiii obișnuiesc să sară peste acele focuri pentru a fi feriți de boli. Femeile iau din cenușa focurilor și o presară de jur împrejurul gospodăriei, pentru a o proteja de șerpi.
Tot de 9 martie, de Mucenici, se retează stupii. Mai exact, se scot stupii afară, se curăță fagurile și se recoltează mierea. Aceasta se folosește la mucenici, dar și la diferite leacuri băbești. În anumite zone ale țării, după ce au fost curățați, stupii se ung cu țuică, pentru ca roiul de albine să se înmulțească.
De Mucenici este bine să se împartă și 40 de nuci frumoase, în coajă, tinerilor căsătoriți, pentru ca aceștia să aibă parte de o căsnicie frumoasă și trainică.
Tot o tradiție populară spune că, pentru a avea spor la bani, bărbații mănâncă semințe, pe care le măsoară cu o lingură. La un pahar de vin se consumă și o lingură de semințe. Se pot consuma semințe de floarea-soarelui sau de dovleac.

Începând de pe data de 9 martie, se încheie perioada cunoscută și ca Zilele Babelor și se începe Săptămâna Moșilor.

Sursă foto: Shutterstock.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *