Captură uriașă, în Brăila. Bărbat prins când vindea un kilogram de „cristal”, înlocuitor pentru amfetamină

Captură uriașă, în Brăila. Bărbat prins când vindea un kilogram de „cristal”, înlocuitor pentru amfetamină

Potrivit IPJ Brăila, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, împreună cu procurorii D.I.IC.O.T. – Biroul Teritorial Brăila, au desfăşurat o acţiune pentru combaterea traficului de droguri, fiind prins în flagrant delict un bărbat de 41 de ani, din Brăila, în timp ce ar fi vândut un kilogram de cristal, 3-CMC.  Astfel, au fost făcute 6 percheziţii domiciliare, la imobile din judeţul Brăila, unde au fost descoperite şi ridicate aproximativ 2,5 kilograme de cristal metcatinonă, precum şi alte mijloace de probă. Ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila au dispus măsura reţinerii bărbatului, pentru trafic de droguri de mare risc. Joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a bărbatului de 41 de ani. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *