În noaptea fatidică de 13 spre 14 septembrie 2015, Corneliu Vadim Tudor se afla în biroul său, muncind la pregătirea materialului pentru următoarea ediție a revistei pe care o patrona. Înconjurat de cărți și hârtii, tribunul era absorbit complet de activitatea sa intelectuală, fără să aibă vreo bănuială asupra tragediei iminente.
Dimineața zilei de 14 septembrie a adus semne ale unei stări de sănătate precare pentru Corneliu Vadim Tudor. Respirând cu greu, acesta a cerut ajutorul soției sale, Doina, care a reacționat prompt, sunând la serviciul de urgență. Ajuns la Spitalul Militar, medicii au încercat de 22 de ori să îl salveze, dar eforturile au rămas fără succes. Diagnosticul medicilor era unul sumbru: inima tribunului era afectată iremediabil.
Cu durere în suflet, Doina Vadim Tudor își amintește de momentele grele în care a fost alături de soțul său, evidențiind legătura profundă și dragostea nemărginită care i-au unit timp de aproape trei decenii. Moartea lui Vadim Tudor nu a însemnat doar pierderea unei figuri publice de renume, ci și punctul final al unei povești de iubire care a rezistat tuturor încercărilor timpului.
„El s-a oprit în dreptul ușii și a zis. „Doamne Iisuse, mamă, astăzi este ultima mea zi. Vin la tine”. Și-a deschis bratele larg și eu am zis ”Coboară scările”. Nu mai putea, era în ultimul hal, dar a avut puterea asta să spună”, a mărturisit, cu lacrimi în ochi, Doina Tudor, în emisiunea „Povești de Film”, cu Mara Bănică.
