Care este diferenţa dintre scuter şi moped

Care este diferenţa dintre scuter şi moped

Dacă ți-ai propus să renunți la mașină și să te orientezi către o soluție alternativă de mobilitate într-un oraș sufocat de trafic așa cum este Bucureștiul, un vehicul pe două roți reprezintă o variantă demnă de luat în seamă.

După cum știm cu toții, străzile din Capitală sunt foarte aglomerate indiferent de oră, astfel încât flexibilitatea și manevrabilitatea unui astfel de vehicul îți poate oferi un avantaj serios atunci când vine vorba de a te deplasa rapid și ușor. Iar un scuter sau un moped sunt astfel de vehicule motorizate foarte populare în rândul românilor tocmai pentru că oferă ușurință și rapiditate în deplasare.

Deseori, acestea sunt confundate sau chiar sunt considerate a fi același lucru, însă trebuie să știi că există diferențe semnificative între ele. De altfel, discuțiile despre diferențele care există cîntre ele au iscat de-a lungul timpului numeroase controverse. De aceea, ne-am propus să facem lumină în această problemă și să-ți spunem ce este un scuter, ce este un moped și ce diferențe există între cele două vehicule pe două roți.

Ce este un scuter

Termenul de scuter se referă la un vehicul care funcționează pe două roți și care este dotat cu un motor care are de obicei o cilindree mai mare de 50 cm3. Scuterul, cunoscut și sub denumirea de motoscuter, se distinge în primul rând prin printr-un design mai aerodinamic și prin faptul că oferă un nivel de confort mai ridicat pentru persoana care îl conduce, dar și pentru pasagerul de pe locul din spate.

Un scuter se caracterizează prin cadrul său în trepte, care îi permite conducătorului să se urce pe el întocmai ca pe bicicletă. Acest lucru are avantajul de a te menține aproape de sol și în echilibru atunci când oprești sau când cobori de pe scuter. De asemenea, scuterul dispune de o podea plată pentru picioare și de un set de roți de mici dimensiuni, mai mici decât cele ale unui moped relatează ZootScooters. Cum spuneam, roțile unui scuter cu motor au un diametru cuprins între 20 și 28 cm (n.n. – între 8 și 12 inch). Motorul este amplasat fie posterior, fie este fixat sub scaun. Totodată, sub scaun se regăsește un spațiu de depozitare, care, în cazul anumitor modele, se găsește pe cadrul propriu-zis. Majoritatea scuterelor sunt cuplate la transmisii automate și sunt prevăzute cu far, stop, claxon și oglinzi retrovizoare.

Ce performanțe oferă un scuter

Acest lucru face ca motoscuterul sa fie metoda de transport preferata in zonele urbane din tarile dezvoltate sau in curs de dezvoltare, datorita costului redus de intretinere si usurintei de conducere. In comparatie cu motocicleta, scuterul este mai silentios, are mai putine restrictii legale si necesita relativ mai putina indemanare pentru a fi condus. Cele mai multe scutere sunt echipate de obicei cu motoare a căror cilindree poate fi între 50 și 250 cm3. Asta înseamnă că pot fi mai ușoare și mai manevrabile, oferind o mobilitate superioară comparativ cu mopedele.

Scuterele sunt capabile să atingă viteze mari și să consume mai puțin combustibil. Spre exemplu, un scuter care are o capacitate cilindrică de 150 cm3 poate atinge o viteză de vârf de 100 km/h și oferă un consum de carburant de până la aproximativ 4 litri/100 km. În schimb, un scuter cu o cilindree de 250 cm3 poate să ruleze cu până la 120 km/h, dar va consuma 4,7 litri la „sută”. Legislația rutieră în vigoare nu permite conducerea unui scuter pe autostradă.

Ce este un moped

Mopedele erau inițial cunoscute și sub numele de biciclete cu motor, adică vehicule motorizate care de regulă erau prevăzute cu pedale. Numele în sine era un „portmanteau” al cuvintelor motor și pedale, deși acum termenul este generic. Asta pentru că, în prezent, acestea nu mai vin cu pedale, fiind în schimb definite de capacitatea cilindrică a motorului, de turație și de puterea acestuia. Chiar dacă este tot un vehicul motorizat pe două roți, spre deosebire de scuter, termenul de moped face referire în prezent la un mijloc de locomoție cu două roți, care este echipat cu un motor cu o cilindree de 50 cm3 sau mai mică.

Acesta se caracterizează prin faptul că este ușor de condus, fiind, totodată, și economic în ceea ce privește costurile de achiziție și de întreținere, dar și cele legate de consumul de combustibil.

Cu ce performanțe se laudă un moped

În general, mopedele folosesc, așa cum precizam anterior, motoare cu o capacitate cilindrică de cel mult 50 cm3. Cu aceste resurse, un moped poate să atingă o viteză de cel mult 45-50 km/h, însă ea poate să scadă sub acest prag pe măsură ce greutatea conducătorului său crește.

Modelele de mopede care sunt produse în zilele noastre sunt prevăzute, la fel ca scuterele, cu un cadru în trepte (cu sau fără pedale) și cu roți de mici dimensiuni, care măsoară în cele mai multe dintre cazuri 10 inch. În ceea ce privește performanțele, un moped poate să consume în jur de 2,35 litri de benzină la fiecare 100 de kilometri parcurși, potrivit site-ului StateFarm.com.

Mopedele sunt ideale pentru plimbări scurte către serviciu, școală sau magazin. De obicei, acestea trebuie conduse pe drumuri unde limita de viteză este de de 50 km/h, ceea ce înseamnă că trebuie evitate tronsoane de drum cu limite de viteză mai mari deoarece există riscul să blochezi traficul.

Ce diferențe există între un scuter și un moped

Principala diferență dintre un scuter și un moped este reprezentată de capacitatea cilindrică a motorului. În același timp, scuterele oferă mai mult confort și versatilitate în manevrare, în timp ce mopedele sunt mai ieftine și mai ușor de condus. Iată ce diferențe există între cele două tipuri de vehicule pe două roți:

deplasare – cum spuneam, principala diferență dintre cele două vehicule constă în cilindrea motorului, aceasta fiind mai mare de 50 cm3 în cazul scuterelor și mai mică de 50 cm3 la mopede.
Design – scuterele au un design mai aerodinamic și mai elegant decât mopedele.
confort – scuterele oferă de obicei un nivel de confort mai mare atât pentru persoana care îl conduce, cât și pentru pasager datorită scaunului și suportului pentru picioare mai largi.
viteză – scuterele sunt capabile să atingă viteze mai mari decât mopedele.
preț – în general, scuterele sunt mai scumpe decât mopedele, atât la prețul de achiziție, cât și în ceea ce privește costurile de întreținere.

În ce categorii de vehicule se încadrează scuterul și mopedul

Legislația prevede o clasificare care corelează vârsta conducătorului auto cu tipul de vehicul recomandat. Dacă deții permis de conducere categoria B vei putea conduce un scuter sau un moped pe drumurile publice fără alte cerințe sau examene. În schimb, există anumite tipuri de vehicule pe două roți pentru care este nevoie de permis categoria A deoarece viteza maximă constructivă a acestora depășește 45 km/h. În ceea ce privește vârsta la care poate fi condus un scuter sau un moped, tinerii care au împlinit vârsta de 16 ani au acest drept, însă doar după ce obțin permisul de conducere categoria AM.

Aici intră vehiculele de categorie L1e (mopedele), adică cele cu două sau trei roți a căror viteză maximă prin construcție nu depășește 45 km/h. De asemenea, capacitatea cilindrică a motorului nu trebuie să depășească 50 cm3, iar în cazul vehiculelor electrice, motorul trebuie să aibă o putere nominală continuă de cel mult 4 kW. În plus, masa proprie trebuie să fie de cel mult 350 de kilograme, neincluzând aici bateriile. În schimb, scuterele se încadrează în categoria L3e rezervată vehiculelor fără ataș, care au o cilindree de cel puțin 50 cm3 şi/sau a căror viteză maximă constructivă depăşeşte 45 km/h, potrivit Rarom.ro. Acestea pot fi conduse cu permis categoria A1 (între 50 și 125 cm3), categoria A2 (între 125 și 400 cm3) sau categoria A (orice cilindree). Acestea se înmatriculează în regim normal și au acces pe orice tip de drum public.

Ce permis ai nevoie să conduci un vehicul pe două roți

Pentru a conduce un vehicul cu două roți în România șoferii au nevoie de permis de conducere categoria A. Potrivit legislației în vigoare vârsta este una dintre condițiile pentru obţinerea permisului de conducere, indiferent de categoria auto pentru care se doreşte carnetul. Astfel, conducătorii auto au dreptul să conducă un anumit tip de autovehicul corespunzător uneia dintre categoriile existente, cu condiția să aibă cel puțin 18 ani. Excepție fac cei care conduc scutere și mopede. În aceste cazuri, vârsta minimă necesară este de 16 ani. Vârstele minime impuse de Codul Rutier pentru fiecare categorie de permis auto sunt următoarele:

16 ani pentru categoriile AM, A1 şi B1;
18 ani pentru categoriile A2, B, BE, C1, C1E şi Tr;
20 ani şi o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2 sau cel puţin 24 de ani pentru motocicletele din categoria A;
21 de ani pentru categoriile C, CE, D1 şi D1E şi pentru triciclurile cu motor cu puterea de peste 15 kW;
24 de ani pentru categoriile D, DE, Tb și Tv.

Foto: Shutterstock

Taxă permis auto 2024. Cât costă schimbarea permisului de conducere în 2024

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *