Care este diferența între „hilar” și „ilar”

În limba română apar în mod frecvent o mulțime de confuzii legate de forma corectă a anumitor cuvinte. Acest lucru este valabil și în cazul formelor hilar și ilar. În ceea ce privește aceste două cuvinte, ambele sunt acceptate, însă doar unul este recomandat.

Hilar sau ilar – care este diferența?

Cuvântul hilar și cuvântul ilar sunt folosite ambele în limba română, în mod frecvent, dar nu puțini suntem cei care ne întrebăm dacă una sau cealaltă este, de fapt, forma corectă.

Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române şi Dicţionarului explicativ al limbii române, forma corectă a adjectivului este ilar și provine din latinescul hilaris, fr. hilaire, acesta fiind sinonim cu ilariant care, la rândul său provine din franţuzescul hilarant, lat. hilarans, -ntis. Este însă acceptat faptul că atât ilar, cât și hilar au însă același înțeles – care provoacă râsul, amuzant, comic, hazliu.

În timp ce hilar este doar o variantă tolerată, varianta recomandată de DOOM este ilar.

DOOM a acceptat această formă, cu h, abia ulterior. Forma „hilar” exista însă și înainte, dar se referea la un aspect anatomic, hilul fiind porțiunea de la suprafața unui organ pe unde pătrund vasele sangvine și nervii.

De asemenea, termenul ilariant este și el folosit în situații speciale, atunci când se face referire la gazul ilariant, adică gazul lacrimogen.

În concluzie, putem folosi ambele forme atunci când ne referim la ceva care provoacă râsul sau este foarte amuzant.

Exemple

Glumele sale au avut un efect ilar asupra audienței, transformând o seară obișnuită într-o experiență memorabilă.

Comedia pe care am văzut-o a fost pur și simplu hilară, personajele și situațiile prezentate au fost de-a dreptul geniale.

Gluma sa neașteptată a fost pur și simplu hilară, provocând un val de râs în întreaga cameră.

Profesorul nostru are un mod unic și ilar de a explica lucrurile complicate, transformând orele de curs în momente pline de bucurie și învățare.

Cercetătorul a descoperit un gaz ilariant în laborator, care, atunci când era eliberat, producea râsete involuntare.

Ce este gazul ilariant

Potrivit Wikipedia, protoxidul de azot, care este numit și gaz ilariant, este un gaz incolor cu miros dulceag, care întreține arderea fiind agent oxidant. Este folosit ca propergol iar în amestec cu alte gaze în anestezia chirurgicală.

Gazul ilariant este unul dintre cele mai frecvent utilizate droguri recreative de către tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani. Utilizarea intensă poate duce la o serie de boli, inclusiv simptome legate de sistemul nervos. Furnizarea de protoxid de azot pentru uz recreațional este în prezent interzisă în mai multe state din lume.

Despre limba română și istoria ei

Limba româna este limba cu extrem de multe forme flexionare ale cuvintelor, de aici și greșelile repetate pe care le fac românii. Fie că vorbim de conjugarea verbelor, de acordul corect dintre subiect și predicat, de cuvintele care se scriu cu cratimă sau nu, confuziile apar des, iar până la greșeli gramaticale nu mai este decât un pas.

Limba română este o limbă de origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice.

Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române.

Descoperă ce este un regionalism.

Numeroasele popoare migratoare (germanice, turcice, slavice, sau fino-ugriene) care au parcurs aria lingvistică românească, au contribuit la rândul lor, intervenind fiecare punctual, în evoluția limbii române, prin diversificarea fondului de cuvinte neprincipal, lăsând însă structura gramaticală „latină“ sau pre-latină aproape neatinsă. Importanta influență slavă în daco-română este pusă în legătură cu bilingvismul, cu istoria țaratelor româno-bulgare și cu rolul slavonei, limbă liturgică și limbă oficială a voievodatelor române. În schimb, faptul că celelalte limbi romanice de est, din sudul Dunării, nu au suferit influența lexicală slavă cu aceeași intensitate ca daco-româna, este pus în legătură cu evoluția separată a populațiilor proto-române din nordul și din sudul lanțului munților Balcani după instalarea slavilor la Dunărea de Jos începând cu secolul VI.

Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova.

Sursă foto – 123rf.com