„Carieră încheiată, dacă decizia se menține!”. Prima reacție a lui CTP, după suspendarea primită de Simona Halep

„Carieră încheiată, dacă decizia se menține!”. Prima reacție a lui CTP, după suspendarea primită de Simona Halep

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că, dacă decizia Agenției de Integritate Internațională din Tenis (ITIA), prin care Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj, va fi menținută și după apelul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, atunci cariera jucătoarei române de tenis este practic încheiată, scrie Gazeta Sporturilor.

“Dacă se menține decizia de patru ani și după verdictul de la Lausanne, e terminală pentru cariera Simonei. Nu văd cum ar mai putea relua (tenisul, n.r.) după trei ani de suspendare. Și dacă această decizie va fi înjumătățită, tot e rău”, a declarat CTP, într-o emisiune la DigiSport.

Gazetarul a precizat că “Simona e puternică” și că o vede “capabilă să încerce să revină, dar e extrem de greu”.

“Ar pleca de la zero, ar trebui să joace în turnee ITF, Challenger… Chiar dacă ar putea primi wild-card-uri în turneele WTA, deși acest lucru nu e de la sine înțeles. Moral, Simona este găsită vinovată fără rezerve pentru dopaj”, a adăugat jurnalistul.

CTP crede că decizia ITIA este una “dură”, dar despre care spune că nu l-a luat prin suprindere.

“Prin această motivare, se înțelege de acolo, din datele din pașaportul biologic, că Simona a făcut asta în mod repetat și premeditat, că a fost conștientă. Dar asta e ceva ce eu nu am să cred până mor. Decizia e dură, dar nu mă surprinde. Mă temeam de această decizie”, a precizat gazetarul.

“Apărarea ei a fost o prostie, ceva catastrofal”

CTP susține că apărarea la care au apelat avocații Simonei Halep a fost una de neînțeles, dar își menține poziția inițială, cea de a nu o învinovăți pe fosta campioană la Roland Garros și Wimbledon.

“Trebuie să mai spun că apărarea făcută de Simona și avocații ei a fost o prostie. Nu avea cum să conteze o asemenea apărare, a fost ceva catastrofal, de bezna minții… Un supliment alimentar contaminat cu roxadustat? Cum? Roxadustatul e o substanță rară, găsită prin spitale. Ce, e zahăr sau drojdie? Asta a fost apărarea avocaților. Ei au pus la punct asemenea abordare în care eu n-am crezut în niciun moment! Deși eu nu cred că a luat ceva intenționat”, a afirmat jurnalistul.

Acesta a comentat și poziția legendarului tenismen Ilie Năastase, care a spus că dacă Simona ar fi fost americancă, atunci ea nu ar fi avut parte de acest tratament.

“Eu nu sunt Ilie Năstase, nu mă ridic la nivelul de a spune că, dacă era din Statele Unite, pedeapsa ar fi fost mult mai blândă. Nu voi fi niciodată în tabăra acelora care susțin că Simona a fost pedepsită, că România e o țară mică și așa mai departe… Sigur că e ceva grav, e ceva ce pune sub îndoială întreaga carieră a Simonei Halep. Eu nu am date să contest ceea ce spun experții. Dar am argumentele mele personale. Am văzut-o pe Simona atâția și atâția ani, cred că am văzut 95% din meciurile jucate de ea în toți acești ani și nu am văzut-o niciodată apelând la un truc, cum sunt atâtea care recurg la tertipuri”, a arătat CTP.

Cristian Tudor Popescu amintește de cazul lui Agassi

“Cunosc un singur caz în istoria tenisului, pe Andre Agassi, care a revenit de la locul 217 la locul 1. E extrem de greu să revii în clasament din poziții de a primi wild-card. Într-un scenariu foarte optimist, că [decizia] ar rămâne un singur an după TAS, Simona poate încerca, e puternică. Dar dacă rămân trei ani, nu cred că mai putem să discutăm”, a mai spus gazetarul.

Simona Halep (31 de ani) a primit marți o suspendare de patru ani pentru dopaj, ca urmare a testului pozitiv cu Roxadustat de la US Open 2022.

Decizia ITIA nu este definitivă, iar dubla campioană de Grand Slam poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) în termen de 21 de zile.

De altfel, Simona a și reacționat, anunțând că respinge decizia de suspendare din tenis și că va depune apel la decizia luată de tribunalul din cadrul ITIA.

“Continui să mă antrenez şi să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a-mi reabilita numele în fața acestor acuzaţii false şi pentru a mă întoarce pe teren. Intenţionez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză”, a transmis Halep.

Halep nu a mai jucat tenis de un an și a susținut constant că este nevinovată. Suspendarea jucătoarei noastre va expira pe data de 6 octombrie 2026. În acel moment, Simona va avea 35 de ani.

Foto: Hepta.ro

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *