Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep, primele declarații despre sportivă. Cum l-a convins să colaboreze cu ea

Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep, primele declarații despre sportivă. Cum l-a convins să colaboreze cu ea

Simona Halep a revenit în circuitul WTA, iar după înfrângerea din primul tur de la Miami Open a anunțat că și-a găsit un nou antrenor, pe spaniolul Carlos Martinez. Acesta a vorbit pentru prima dată despre sportiva din Constanța și a dezvăluit cum l-a convins să facă parte din echipa ei.

Ce a spus noul antrenor al Simonei Halep

Simona Halep a renunțat la colaborarea cu Patrick Mouratoglou după izbucnirea scandalului de dopaj, care a ținut-o un an și șapte luni departe de terenul de tenis. Francezul a pregătit-o în 2022, din aprilie până în octombrie. La Miami, fostul lider mondial nu a avut antrenor, ci a fost însoțită de un sparring partner și de un fizioterapeut.

Pentru că își dorește să reintre cât mai repede în formă, Simona Halep va colabora cu tehnicianul spaniol Carlos Martinez (49 de ani). Acesta le-a mai pregătit în trecut, printre altele, pe Svetlana Kuznetsova, Daria Kasatkina și Clara Tauson. ”Sper să ne înțelegem și sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el își dorește și să facem treabă bună împreună”, a spus fostul lider mondial după eliminarea de la Miami.

Carlos Martinez a avut o primă reacție după anunțul Simonei Halep și a dezvăluit cum a reușit românca să îl convingă să înceapă o colaborare. Mai mult, ibericul a avut cuvinte de laudă la adresa dublei câștigătoare de Grand Slam și a spus că va veni la București pentru a se întâlni cu ea.

Carlos Martinez. Foto: Instagram @carlosmartinezcomet

”Chiar săptămâna trecută respinsesem un alt proiect foarte interesant, dar aici vorbim de Halep, o jucătoare de top, a trebuit să fac acest pas. Am văzut că lucrurile sunt foarte clare pentru ea, în acest moment nu mai trebuie să-i arăt cum se fac lucrurile, vine deja cu acea fundație a atâtor ani de experiență.

Este o jucătoare cu multă personalitate, are un caracter puternic și știe perfect ce își dorește. Încă nu o cunosc atât de bine, știu doar că este o fată bună, dar din ceea ce mi-a spus Darren Cahill, este și foarte pretențioasă”, a declarat Carlos Martinez, potrivit puntodebreak.

Ce urmează pentru Carlos Martinez și Simona Halep

Antrenorul iberic a anunțat planul pentru perioada următoare și vrea să o aducă pe Simona Halep într-o formă bună pentru sezonul de zgură, care va începe în luna aprilie. Țintele posibile sunt Madrid, Roma și Roland Garros, în funcție și de wild cardurile pe care le va primi românca.

”În primul rând, ea are ambiție, iar ambiția mută munții. Acum este momentul să ne întâlnim și să începem să lucrăm la toate aspectele, și la tenis, și la partea fizică. Vor fi trei săptămâni de pregătire intensă pentru a ajunge într-un punct bun la sezonul de zgură, fără să uităm de prevenție, ca să nu se accidenteze”, a mai precizat Carlos Martinez pentru aceeași sursă.

Vezi și: Simona Halep a lăsat România pentru Dubai. Sportiva a explicat de ce a făcut această alegere

Carlos Martinez a mai spus că fostul lider mondial vrea să mai joace încă 2-3 ani.

”Are 32 de ani, nu este atât de în vârstă, are în minte ideea de a revenit în elită, să fie acolo, sus, luptând pentru titlurile mari. Este o jucătoare mare, pentru mine este un exemplu”, a mai spus ibericul.

Simona Halep, față în față cu Patrick Mouratoglou la Miami

La Miami, unde a revenit pe teren după o pauză de 569 de zile, Simona Halep s-a întâlnit, față în față, și cu Patrick Mouratoglou, antrenorul din cauza căruia a pătimit atât de mult. Aceasta  a spus cum a decurs întâlnirea, iar detaliile furnizate de ea au fost absolut surprinzătoare.

Vezi și: Cine ar sta, de fapt, în spatele atacului lansat de Wozniacki la adresa lui Halep. ”E mascota ei!”

”M-am văzut cu Mouratoglou acum două zile, îi doresc succes cu Rune, dar am terminat să lucrez cu el. Dar da, ne-am salutat, eu salut pe toată lumea, nu ţin supărare, nu am ură”, a spus Simona Halep, după meciul cu Paula Badosa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *