Carmen Grebenișan și soțul ei locuiesc împreună și după despărțire. Anunțul făcut de Alex Militaru: „Nu a mers nimeni la niciun notar să semneze actele de divorț”

Carmen Grebenișan și soțul ei locuiesc împreună și după despărțire. Anunțul făcut de Alex Militaru: „Nu a mers nimeni la niciun notar să semneze actele de divorț”

Carmen Grebenișan anunța recent despărțirea de soțul ei și spunea că momentan vor locui împreună. Alex Militaru a făcut primele declarații despre separare și spune că nu vor semna actele de divorț.

Sâmbătă, Carmen Grebenișan a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care anunța că se desparte de Alex Militaru, după o relație care durează deja de mai mulți ani. Vestea a luat pe toată lumea prin surprindere, mai ales că nu păreau să existe probleme între ei.

Duminică după-amiază, Carmen Grebenișan și Alex Militaru au fost vizitați de Alina Ceușan și soțul ei, iar aceștia au petrecut o zi împreună. Fosta concurentă de la Survivor România a fost fascinată de energia și dansul lui Rock, fiul prietenei sale.

Acum, Alex Militaru a făcut câteva declarații despre despărțire. Soțul lui Carmen Grebenișan susține că nu au semnat actele de divorț și nici nu vor face acest pas, pentru că „nu o să ne despărțim”.

„A fost o separare și atât, nimic mai mult. Nu a mers nimeni la niciun notar să semneze actele de divorț și nici nu o să se întâmple acest lucru, pentru că nu o să ne despărțim. Ieri, da, e adevărat că ne-am întâlnit cu Alina (Ceușan – n.r.) soțul și fiul său acasă la noi, nu la ei, unde am stat de vorbă și ne-am simțit bine, ca între prieteni”, a spus Alex Militaru pentru Click!.

Carmen Grebenișan, despre despărțirea de Alex Militaru

Recent, Carmen Grebenișan a confirmat despărțirea de soțul ei, Alex Militaru. Cei doi s-au căsătorit civil în vara anului anul 2021, iar la aproape 3 ani distanță de la eveniment au decis să o ia pe drumuri separate.

Acestea fiind spuse, cred că v-ați dat seama, probabil de ceea ce s-a întâmplat. Eu și Alex am ales să ne separăm de comun acord printr-o modalitate prietenoasă. În scurt timp, eu o să mă mut din locuința pe care o avem împreună. Când o să simt să expun mai multe detalii despre acest subiect în online, o să o fac. Ce vă comunic acum s-a întâmplat deja de câteva săptămâni. Tot ce trebuie să știți este că nu e o decizie impulsivă.

Este o decizie rațională, concluzionată în mult timp, pe baza unor motive pe care, evident, nu pot să le expun pentru că țin de intimitatea noastră pe care o respect. Noi ne înțelegem bine și chiar ținem mult unul la celălalt, dar uneori asta nu este de ajuns.

Tot ce trebuie să știți este că nu suntem supărați și nu o să ne vedeți depresivi. Suntem destul de maturi încât să luăm această decizie înainte să se ajungă la un moment mai tragic. Am ales să mergem mai departe separat.

Vreau să vă mulțumesc că ne-ați susținut atât împreună, cât și separat. Cât despre mine, o să-l susțin în continuare pe Alex Militaru cât de mult pot eu și o să-i ofer mereu ajutorul meu atunci când va avea nevoie. S-a dezvoltat foarte frumos în ultima vreme și mă bucur că a ajuns mai multă lume să-l cunoască, este un băiat cu foarte multă carismă și sper să ajungă cât mai departe în viața asta. Mă bucur că am putut să contribui la ascensiunea lui și să-l ajut cât de mult am putut.

Este foarte posibil să ne mai vedeți în clipuri, să mai colaborăm, pentru că avem o energie și o prietenie care nu dispare așa, peste noapte, sunt alte motive la mijloc care ne-au determinat să luăm această decizie. Să știți că suntem okay și vorbim în fiecare zi, momentan locuim în aceeași casă.

Este o despărțire atipică, pe care, posibil, mulți dintre voi nu o să înțeleagă, pentru că lumea este obișnuită să se despartă prin ceartă și situații dramatice. Dar eu țin să cred că avem inteligență emoțională, maturitate și puterea să alegem ceea ce este mai bine pentru noi înainte să se ajungă la momente de ceartă, ură și alte situații care nu ne reprezintă.

Am învățat multe lecții cu tine, Alex și a fost o etapă foarte frumoasă din viața mea, mă bucur că ai făcut parte din ea. Eu cred că o să faci parte în continuare, doar că altfel. Noi o să fim prezenți în online, doar că, în mare parte, separat. În rest, nu pot să mă pronunț, pentru că nu știm niciodată ceea ce ne rezervă viitorul, dar tot ce știu este că amândoi avem inima deschisă pentru a primi tot ceea ce este mai bun în viața asta. Peace and love”, a fost mesajul lui Carmen Grebenișan de pe Instagram.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *