Caroline Wozniacki, acuzată că a trișat la Miami. Daneza, atacată dur la două zile după ce a jignit-o pe Simona Halep

Caroline Wozniacki, acuzată că a trișat la Miami. Daneza, atacată dur la două zile după ce a jignit-o pe Simona Halep

Caroline Wozniacki se află în plin scandal după eliminarea de la Miami Open. După ce a atacat-o dur pe Simona Halep la revenirea în circuitul WTA, daneză este acuzată că a încercat să trișeze la turneul de la Florida. ”Ar trebui interzisă de WTA”, a fost unul dintre comentariile la adresa sportivei.

De ce este acuzată Caroline Wozniacki

Simona Halep a revenit pe teren după suspendarea pentru dopaj datortă unui wild-card oferit de organizatorii Miami Open. Ea a fost eliminată în runda inaugurală de Paula Badosa în trei setri. După meciul româncei, Caroline Wozniacki a ieșit la atac și a numit-o ”trișoare” pe aceasta. Mai mult, a spus că tenismenele prinse dopate nu ar trebui să primească invitații la turnee și să o ia de la zero. ”I s-a redus suspendarea. Nu a fost o exonerare, ci o reducere a pedepsei”, a afirmat daneza.

Caroline Wozniacki a fost și ea eliminată de la Miami, în turul doi, de Anhelina Kalinina, și se află în mijlocul unei noi controverse. Daneza a fost acuzată că a vrut să trișeze în meciul cu jucătoarea din Ucraina, prefăcându-se accidentată pentru a o scoate din ritm pe adversara sa.

Fostul lider WTA a solicitat îngrijiri medicale, la 3-2 pentru Anhelina Kalinina în setul decisiv. Dar mulți au contestat decizia sa și au acuzat-o că a încearcat să trișeze: ”Wozniacki cere un time-out medical fals” / ”Ar trebui interzisă de WTA pentru că cere mereu pauze medicale când pierde” / ”E o trișoare, are nevoie de 20 de time-out-uri medicale pentru a câștiga un meci”, au fost reacțiile internauților, pe platforma X.

Caroline Wozniacki în meciul cu Anhelina Kalinina. Foto: Profimedia

A făcut la fel și într-un meci cu Simona Halep

Nu este prima dată când Caroline Wozniacki face așa ceva, ea reacționând la fel într-un meci chiar cu Simona Halep. Este vorba despre finala Australian Open 2018, pe care a câștigat-o în fața sportivei din Constanța.

Simona Halep conducea cu break în setul decisiv, la 4-3. Caroline Wozniacki a solicitat îngrijiri medicale, iar pauza de accidentare a scos-o din ritm pe dubla câștigătaore de Grand Slam. După reluarea partidei, daneza și-a adjudecat ultimele trei game-uri, scor 7-6(2), 3-6, 6-4.

Vezi și: Simona Halep a lăsat România pentru Dubai. Sportiva a explicat de ce a făcut această alegere

”Au fost cinci, șase minute care m-au scos din ritm. Am simțit oboseala mult mai mult după acele minute. (…) Eu nu o să fac niciodată așa! Eu când o să am nevoie la toaletă sau o să vreau să mă schimb, o să mă duc. Nu fac chestii de acest gen pentru că până acum am ajuns numărul 1 mondial fără să fac astfel de lucruri și consider că, dacă va veni ziua să câștig un Grand Slam, o să-l câștig la fel”, spunea Simona Halep, după finala pierdută în fața Carolinei Wozniacki.

Simona Halep și-a găsit antrenor

După izbucnirea scandalului de dopaj, Simona Halep a renunțat la colaborarea cu Patrick Mouratoglou, pe care l-a arătat cu degetul pentru situația în care s-a aflat. La Miami, fostul lider mondial a fost însoțit de un partener de antrenament și de un fizioterapeut. Dar, după înfrângerea cu Paula Badosa a anunțat că și-a găsit un nou antrenor.

Este vorba despre Carlos Martinez, un tehnician spaniol, care a lucrat în cariera sa cu mai multe tenismene din cirtcuitul WTA, cele mai cunoscute fiind Svetlana Kuznetsova, Daria Kasatkina și Clara Tauson.

Vezi și: Simona Halep, întâlnire-șoc, la Miami, cu Patrick Mouratoglou. Cum a reacționat românca. ”Am terminat cu el”

Sper să meargă bine, eu îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut foarte mult, cum a fost Svetlana Kuznetsova și îi admir munca foarte-foarte mult.

Sper să ne înțelegem și sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el își dorește și să facem treabă bună împreună”, a declarat Simona Halep, după eliminarea de la Miami.

Simona Halep a colaborat cu Patrick Mouratoglou în perioada aprilie – octombrie 2022.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *