Cărțile, muzica și filmele în limba rusă, interzise în capitala Ucrainei. „Rusa este limba statului agresor şi nu-şi are locul la Kiev”

Cărțile, muzica și filmele în limba rusă, interzise în capitala Ucrainei. „Rusa este limba statului agresor şi nu-şi are locul la Kiev”

Municipalitatea din Kiev a interzis folosirea publică a „produselor culturale” în limba rusă, cum ar fi cărţile, muzica, filmele şi piesele de teatru, scrie vineri, 14 iulie, agenția germană de presă DPA, preluată de Agerpres.

Rusa este limba „statului agresor” şi nu-şi are locul la Kiev, a afirmat Vadim Vasilciuk, membru al consiliului municipal, citat într-un comunicat de presă.

„Produsele culturale în limba rusă trebuie să fie restricţionate pe teritoriul capitalei Ucrainei o dată pentru totdeauna”, a insistat acesta.

Decizia a fost aprobată de 71 dintre cei 120 de membri ai consiliului.

Sancţiunile pentru încălcarea acestor prevederi nu au fost dezvăluite.

Interdicția afectează şi opere istorice de mare valoare artistică, aşa cum sunt cele ale lui Mihail Bulgakov, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de limbă rusă din Kiev.

Ucraina face eforturi sporite pentru promovarea limbii ucrainene după revoluţia prooccidentală din 2014.

Constituţia Ucrainei continuă deocamdată să garanteze folosirea limbii ruse ca una dintre limbile minoritare din această ţară, dar după invazia trupelor Moscovei, din februarie anul trecut, presiunile asupra a tot ce este asociat cu Rusia s-au intensificat, notează DPA.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *