Comentariul lui Donald Trump că nu va veni în sprijinul statelor NATO care nu alocă 2% din PIB pentru apărare, ba chiar va încuraja Rusia să le atace, a provocat fiori reci în Europa, în condițiile în care ar putea reveni la Casa Albă după alegerile din noiembrie. Această amenințare a redeschis discuțiile despre o armată europeană, dar astfel de planuri sunt greu de pus în practică, arată o analiză a revistei americane Newsweek.
Cel care a repus problema pe tapet a fost ministrul italian de externe. „Dacă vrem să fim forța de menținere a păcii în lume, avem nevoie de o armată europeană”, a declarat Tajani pentru ziarul italian La Stampa la începutul lunii ianuarie. „Aceasta este o precondiție fundamentală pentru a putea avea o politică externă europeană eficientă”.
Ideea produce complicații încă de la enunțarea sa, au precizat experții consultați de Newsweek. Nu există o certitudine nici măcar în terminologie: dacă va fi o armată europeană sau una deschisă doar pentru membrii Uniunii Europene.
„Nu s-a apropiat niciodată de ceva real”, a declarat fostul oficial NATO Edward Hunter Christie pentru Newsweek.
Războiul din Ucraina, care intră în al treilea an, este un argument des folosit pentru ca Europa să fie mai atentă la apărare. „Este nevoie de mai mult efort, bani și apetit pentru risc în Europa, un continent în care majoritatea aliaților încă nu au înțeles costul securității”, transmitea Centrul pentru Analiza Politicii Europene la sfârșitul lunii noiembrie 2023.
Al doilea argument a fost oferit chiar de către Donald Trump în declarația în care a spus că „ar încuraja Rusia să facă ce naiba vrea” oricărei țări NATO care nu-și atinge ținta de cheltuieli. „Acesta este un semnal de alarmă mai sever decât am avut în ultimul timp”, a spus Christie.
Cu toate acestea, fără prăbușirea dramatică a credibilității NATO sau moartea alianței în forma pe care o cunoaștem, există foarte puține șanse ca o armată europeană oficială să prindă viață, scrie Newsweek. Nu există niciun stimulent, iar țările europene din NATO sunt în general dornice să mențină SUA cât mai legate de apărarea continentală. Dacă NATO încă mai funcționează, o nouă armată europeană ar putea călca alianța în picioare sau ar putea să o submineze.
Alții sunt mai optimiști că NATO și o forță militară europeană ar putea coexista în armonie. Washingtonul presează de zeci de ani națiunile europene să investească în capacități de apărare și s-ar bucura că Europa își construiește propriile stocuri din ceea ce SUA oferă în prezent continentului, a declarat Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO, pentru Newsweek.
NATO și o armată europeană „pot lucra înspre același scop și ar trebui să lucreze pentru același scop”, a adăugat Volker.
Părerea acestuia este împărtășită pe continent. „O UE mai puternică și mai capabilă în securitate și apărare va contribui pozitiv la securitatea globală și transatlantică și este complementară NATO, care rămâne fundamentul apărării colective pentru membrii săi”, preciza UE într-un comunicat.
Cum ar putea arăta armata europeană?
„Definirea a ceea ce ar fi o armată europeană și cum ar arăta este primul obstacol în drumul spre o armată europeană funcțională și este un obstacol care este greu de trecut”, a spus William Freer, cercetător al Colegiului pentru Geostrategie din Marea Britanie.
„Teoria sună grozav, cu excepția faptului că teoria se întemeiază întotdeauna pe stâncile realității”, a transmis generalul în rezervă al armatei americane și fostul director CIA David Petraeus.
Două scenarii sunt luate în calcul pentru a răspunde la întrebarea cum va arăta o posibilă armată. Fiecare stat și-ar putea desființa armata, pentru a crea o superforță comună. Experții sunt sceptici întrucât interesele naționale și atașamentele profunde față de suveranitate vor predomina întotdeauna.
„Este foarte, foarte neobișnuit să încerci să combini forțele tale armate cu cele ale altui stat”, a spus Christie.
A doua opțiune este ca statele membre să pună la dispoziție resurse unui grup comun, la fel ca modul în care operează NATO. Există și mai multe precedente pentru acest scenariu. Există deja un personal militar al UE, Germania și Olanda au brigăzi integrate, iar în afara UE, Regatul Unit are Forța Expediționară Comună cu o mulțime de state precum Letonia, Norvegia, Estonia și Olanda. Există pacturi de cooperare regională, cum ar fi Cooperarea Nordică de Apărare, iar o anumită formă de armată europeană s-ar putea construi pe structuri preexistente.
Cum se va poziționa NATO
Considerentul critic este locul în care se află NATO. Într-o lume cu o alianță NATO puternică, o armată europeană țesută în structurile UE „ar risca să dubleze nu doar rolul forțelor NATO, ci și al birocrației”, fără a oferi vreo forță militară suplimentară Europei, a argumentat Freer.
De asemenea, ar pune într-o poziție dificilă țările care fac parte atât din NATO, cât și din UE, atrage atenția Christie. „Toți au păreri ușor diferite despre unde trebuie făcut cel mai mult efort sau care ar trebui să fie prioritățile.” Marii factori ai reformei și inovației militare în Europa înclină adesea mai mult spre NATO decât către cadrele militare europene, a declarat Mathieu Boulègue de la Centrul pentru Analiza Politică Europeană.
Cum Marea Britanie a părăsit UE după referendumul din 2016, iar Finlanda și Suedia intră în alianța NATO, „ideea că UE este un loc valoros pentru a vorbi despre probleme de apărare a picat”, a declarat William Alberque, directorul departamentului pentru strategie, tehnologie și control al armelor la Institutul Internațional de Studii Strategice (IISS) și fost oficial NATO.
Fără NATO, calculele în jurul unei armate europene sunt oarecum mai ușoare. UE sau o alianță de țări europene ar putea folosi fundamentele alianței pentru scheletul unei noi forțe europene, după imaginea NATO.
„Dar poate avea dificultăți să moștenească rolul”, a spus Freer. „O armată europeană ar arăta ca NATO fără SUA și, prin urmare, nu ar putea spera să îndeplinească același rol fără o creștere masivă a cheltuielilor de apărare din partea statelor europene”.
Statele Unite au îndeplinit sarcini militare costisitoare în Europa timp de mulți ani, inclusiv furnizarea de capacități de logistică, transport aerian, comunicații, informații și recunoaștere. Fără SUA, țările europene ar trebui să furnizeze singure aceste lucruri.
„În acest moment, nu există nicio armată europeană care să poată desfășura operațiuni de luptă susținute în afara zonei”, a declarat Alberque.
Cine ar conduce armata europeană
Fără ca deciziile majore de apărare să fie luate la Washington, răspunsul la întrebarea cine își va asuma conducerea este dificil. „Obținerea consensului este într-adevăr destul de dificilă”, a spus Arnold pentru Newsweek, în special într-o Europă „fragmentată”.
Liderii impliciți ar fi în mod tradițional Franța și Germania. În mod esențial, Franța ar fi singura putere nucleară, dar experții notează că în orice armată europeană ar trebui să existe discuții sincere și clare despre momentul când Parisul ar fi dispus să-și folosească arsenalul nuclear pentru protecția grupului și exact care țări ar apăra.
Germania nu are acum capacitatea și credibilitatea de a fi în fruntea unei forțe militare europene de această natură, consideră Alberque.
Iar Polonia este în creștere, o putere militară estică în plină dezvoltare pe flancul estic, cu privirea direct spre Rusia. Varșovia a investit mulți bani în apărare, urmând să devină în curând „cea mai mare și mai capabilă armată terestră” din Europa, arată Alberque.
O forță strict a UE ar însemna izolarea Regatului Unit și a capacității sale nucleare. „Marea Britanie ar dori să contribuie la modelarea modului în care a fost înființată această armată europeană”, iar majoritatea țărilor europene ar apela la implicarea britanică, în special pentru puterea sa navală și armele nucleare, a susținut Freer.
În cele din urmă, având în vedere că Regatul Unit a ieșit din UE și că Finlanda și Suedia se angajează din toată inima față de NATO, „ideea unei structuri militare europene separate de NATO are mai puțin sens decât în urmă cu un an sau acum doi ani”, a spus Alberque.
Indiferent însă de șansele ca o armată europeană să existe, Volker concluzionează că „niciodată nu este momentul greșit” ca Europa să-și sporească și să-și dezvolte capacitățile de apărare.
