Planul american pentru reglarea ultimelor conturi ale Războiului Rece, chiar cu riscul de a isca un nou asemenea conflict, a avut un impediment: una dintre sursele prosperității Germaniei, a UE în general, era energia si materia primă ieftină importată din Rusia și relația comercială profitabilă cu China si Rusia. ”Provocarea pentru neoconservatorii americani a fost să-i convingă pe liderii germani mercantiliști să facă o alegere irațională din punct de vedere economic și să renunțe la comerțul profitabil cu Rusia și China. O soluție a fost provocarea unui război între Rusia și Ucraina”, consideră economistul american Michael Hudson.
”Rezultatul a fost schimbarea dependenței Germaniei și a UE de energia din Rusia cu dependența de energia mult mai scumpă din Statele Unite, o schimbare care este numită ”eliberare” și la care se adaugă mutarea companiilor industriale europene în Statele Unite (sau chiar în China), pentru a obține energie la un preț competitiv. La această situație se adaugă golirea depozitelor de arme și muniție din Europa, după ajutoarele oferite Ucrainei, de unde necesitatea de a le reumple cu armament american. Până acum, cel mai mare perdant al noului război rece sunt Germania și restul Europei”, mai scrie Michael Hudson.
Atunci când vine vorba despre cât de reprezentative sunt guvernele occidentale, opiniile lui Hudson, un economist de stânga, se întâlnesc cu cele ale lui Paul Craig Roberts, un economist liberal.
”Un lucru pe care îl știm cu certitudine este că niciun guvern occidental nu reprezintă poporul pe care îl conduce. Aceste guverne reprezintă interesele celor care finanțează campaniile electorale. Guvernul este pur și simplu cumpărat de acești finanțatori. Nu este un guvern în sensul folosit de Thomas Jefferson. În SUA, Curtea Supremă a legalizat cumpărarea guvernului de către grupurile de interese, care îl folosesc apoi pentru agendele lor. Practic, Curtea Supremă a stabilit că, în virtutea libertății de exprimare, grupurile de interese au dreptul să cumpere guvernul Statelor Unite”, scrie Paul Craig Roberts, cu referire la deciziile instanței supreme din SUA privind eliminarea limitelor contribuțiilor la campaniile electorale, prin crearea așa-numitelor super-comitete de acțiune politică. Începând cu 2010, asistam la o ”liberalizare” a cursei pentru fonduri electorale în SUA și la o explozie a sumelor investite în campaniile electorale.
”În restul lumii occidentale este și mai rău, pentru că guvernele trebuie să reprezinte interesele Washingtonului. Reprezentarea Washingtonului este rareori conformă cu propriul lor interes, de unde rezultă că aproape niciun guvern occidental nu are susținere populară”.
”Ratele de aprobare a cancelarului Germaniei, a premierului Marii Britanii și a președintelui Franței sunt mai mici decât rata de aprobare a președintelui Joe Biden. Cancelarul german are o aprobare de 17%. Cu alte cuvinte, 87% dintre germani îi dezaprobă acțiunile. Cu toate acestea, el îi conduce pe germani. Peste tot în Europa, ratele acestea de dezaprobare sunt între 65% și 70%. Cum putem să numim asta democrație? Nu putem”, scrie Paul Craig Roberts.
”Autorul libertarian Albert Jay Nock făcea distincție între puterea socială și puterea statului. Puterea socială este atunci când poporul deține puterea. Atunci se poate vorbi despre guvernare. Puterea statului este atunci când statul are puterea. Atunci este tiranie. Acest ultim scenariu intervine când guvernul, inclusive agențiile guvernamentale, este privatizat de grupurile de interese, pentru ca statul să îndeplinească scopurile acestor grupuri și să nu poate fi tras la răspundere pentru asta.
Thomas Jefferson a dorit ca America să fie guvernată de puterea socială. Însă restul părinților fondatori au dorit guvernarea de către puterea statului, pentru a-și asigura privilegiile de mari proprietari de terenuri și de sclavi. După 60-70 de ani, președintele Abraham Lincoln a susținut fățiș interesele constructorilor feroviari și taxele cerute de industriașii din nordul țării, care au apăsat mult pe umerii populației. Aceste politici au fost un motiv major al secesiunii statelor din Sud și al războiului lui Lincoln împotriva Confederației. Pentru a acoperi faptul că Lincoln nu era decât un vehicul al marilor interese economice, istoricii au inventat o versiune despre războiul lui împotriva Confederației.
În Occident, democrația este cel mult un exercițiu menit să-I convingă pe oameni că dețin controlul. Suveranitatea populară a fost înlocuită de stat. Astăzi, patrioții înfierbântați ajung să susțină statul în detrimentul națiunii și al suveranității populare. La început, puterea statului a crescut prin favoruri pentru a susține interesele speciale ale celor care obțineau controlul statului. Astăzi, situația s-a înrăutățit. Statul este folosit împotriva celor care se opun intereselor speciale, este folosit împotriva presei alternative, a politicienilor anti-mainstream. Ceea ce nu înțeleg cei care își pun speranțele în presa alternativă este că fiecare website poate fi închis imediat.
Regimul în care americanii trăiesc după respingerea ideii lui Jefferson este un regim al intereselor speciale. Respingerea ideii de suveranitate populară i-a obligat pe americani să plătească prin reducerea libertății, a veniturilor și a nivelului de trai, în favoarea celor puțini și bogați. Cei mai bogați 1% dintre americani și-au sporit averile cu mii de miliarde de dolari. Este o diferență mare între cei care au averi de 11 milioane de dolari și cei care dețin mii de milioane, însă ambele categorii intră în acei 1%. Cei cu adevărat bogați sunt doar o zecime din acel procent”.
The post Cât de reprezentative mai sunt guvernele? appeared first on Cotidianul RO.
