UE lansează o investigație privind subvențiile date de China pentru turbinele eoliene, inclusiv cele instalate în România

UE lansează o investigație privind subvențiile date de China pentru turbinele eoliene, inclusiv cele instalate în România

Comisia Europeană lansează o nouă investigație privind turbinele eoliene chinezești, fiind vizate operațiunile chinezești cu eoliene din cinci țări europene, între care și România, scrie Politico.

Vestea este așteptată să fie anunțată de Margrethe Vestager, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, într-un discurs susținut la Princeton.

Conform sursei citate, cele cinci țări unde aceste achiziții vor fi verificate sunt – Spania, Grecia, Franța, România și Bulgaria.

De asemenea, Vestager va face apel la UE să utilizeze la maximum instrumentele comerciale de care dispune pentru a-și apăra interesele industriale înainte de a fi prea târziu.

Concurent economic și rival politic

În 2020, China a depășit UE și a ajuns cel mai mare producător de instalații eoliene, iar în prezent deține peste jumătate din turbinele eoliene aflate în funcțiune la nivel mondial.

În sens mai larg, Beijingul încearcă să se impună ca lider mondial în ceea ce privește tipul de tehnologie curată pe care UE se va baza pentru a-și realiza tranziția către energia verde.

Energie și cipuri

Vestager va spune că, având în vedere că poziția Beijingului de concurent economic și de rival sistemic, UE nu își poate permite ca dominația Chinei în domeniul panourilor solare să se repete și în alte domenii cruciale, cum ar fi energia eoliană, vehiculele electrice și semiconductorii.

Investigația UE se va baza pe un nou instrument, denumit Regulamentul privind subvențiile străine, care a fost deja utilizat împotriva gigantului feroviar de stat chinez CRRC, care a fost nevoit să se retragă luna trecută de la o licitație privind furnizarea de material rulant din Bulgaria după ce oferta sa, care a fost cu 50% mai mică decât cea a rivalilor, a fost pusă sub semnul întrebării de către Comisie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *