Cătălin Botezatu, dezvăluiri șocante! Creatorul de modă a vrut să își ia viața: „A fost ca un înger trimis așa de Dumnezeu care mi-a spus…”

Cătălin Botezatu, dezvăluiri șocante! Creatorul de modă a vrut să își ia viața: „A fost ca un înger trimis așa de Dumnezeu care mi-a spus…”

În vârstă de 57 de ani, Cătălin Botezatu se numără printre cei mai cunoscuți designeri de modă de la noi din țară.

Discret și rezervat din fire atunci când vine vorba despre aspectele din viața, dar uneori deschis și sincer, acesta a mărturisit că în tinerețe a încercat să se sinucidă, din cauza unor momente de slăbiciune.

Cătălin Botezatu, despre una dintre cele mai negre perioade ale vieții sale

Nu mulți știu, însă designerul a fost închis în urmă cu mulți ani într-o închisoare de maximă siguranță din Italia, unde a petrecut aproape un an, după care a fost transferat în arest la Rahova.

Toată această experiență l-a marcat profund, iar în cadrul emisiunii „În Oglindă”, moderată de Mihai Ghiță, fostul jurat al emisiunii „Bravo, ai stil!” a dezvăluit că la un moment dat a dorit să își ia viața.

„Nu am vrut să mă vadă în halul în care eram, deși eram foarte puternic în interior. Am avut momente de slăbiciune în care am vrut să mă sinucid. Nu sunt ipocrit, dar, odată adus în România, am crezut că se va termina mai repede. În fiecare noapte eram scos să dau cu subsemnatul și mi se spunea că nu e adevărat.

Am ajuns și în carceră, în lanțuri cu apă, dezbrăcat. Nu a contat asta, dar am zis ok, dacă tot aceștia sunt la putere, n-am ce să fac. Tot de atunci nu pot să dorm fără pastile de somn. Am strâns timp de o săptămână toate pastilele de somn și într-o noapte am vrut să le iau pe toate, doar că, un hoț din Constanța a văzut ce făceam și în seara în care am vrut să fac asta, a luat pastilele și le-a aruncat. Când să le iau, nu le-am mai găsit.

Mi-a zis: „N-ai de ce. Tu ești cine ești, ai fost și probabil că vei fi un om care va avea multe de spus în țara asta. Pot să le iau eu, că sunt un hoț, iar dacă mor, nimeni nu știe de mine în țara asta”. Am zis că așa e. Cred că l-am mai văzut o singură dată într-o poză. A fost ca un înger trimis așa de Dumnezeu care mi-a spus „n-ai voie să faci așa ceva”. E bizar să îți salveze viața un hoț”, a povestit Cătălin Botezatu, notează cancan.ro.

De ce a ajuns Cătălin Botezatu în spatele gratiilor

Cătălin Botezatu susține în urmă cu peste 25 de ani că a fost victima unui complot, motiv pentru care a fost condamnat la închisoare.

„Da, am făcut închisoare nevinovat. Am fost victima unui complot, al mafiei financiare. Am luat un singur credit de 500 de mii de dolari, pe care l-am garantat cu niște proprietăți enorme față de suma pe care o luasem. Nu i-am folosit. La momentul acela, atât eu cât și asociatul meu, aveam un imperiu în domeniul zootehnic și pentru că ne dezvoltam foarte rapid, oamenii de atunci au considerat că trebuie să ne închidă toate robinetele, inclusiv banii care veneau de afară, ca să ne forțeze să facem aceste credite.

Am luat acei bani, i-am garantat cu alte lucruri care însumau mult mai mult, după care banii i-am dat asociatului meu pentru a plăti aceste datorii către fermele noastre, pentru că mureau animalele de foame și asta era singura noastră soluție. Faptul că am plecat din țară, da, am plecat pentru că voiau să mă omoare la propriu”, a mai dezvăluit acesta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *