Cătălin Cîrstoiu răspunde acuzațiilor de incompatibilitate: Nu am încasat niciun ban, mi-am ajutat colegii. Nu mă retrag

Cătălin Cîrstoiu răspunde acuzațiilor de incompatibilitate: Nu am încasat niciun ban, mi-am ajutat colegii. Nu mă retrag

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a declarat miercuri seară, 17 aprilie, la B1 TV, că nu se pune problema să se retragă din campania pentru PMB, așa cum s-a vehiculat și că nu este în stare de incompatibilitate, susținând că „nu am avut nicio relație contractuală, remunerată sau neremunerată, cu o clinică privată”.

„Eu am intrat în această cursă în urma discuțiilor cu domnul Marcel Ciolacu, sunt susținut de cele două mari partide, este o alianță care dă orașului stabilitate, care dă țării stabilitate. Eu sunt candidatul PSD-PNL, s-a stabilit acum două zile, la ședința coaliției. Eu nu discut pe surse, eu discut pe realitate”, a spus Cîrstoiu.

El a adăugat că „realitatea este că sunt candidat” și că „simt susținerea alianței”. „Nu îmi pun problema să mă retrag. Nu a fost această discuție să mă retrag. Eu am plecat de la Guvern cu decizia coaliției, că sunt în continuare candidat”, a precizat managerul Spitalului Universitar din București.

Acesta a susținut că nu este „în nicio stare de incompatibilitate, la modul real” și că nu îl deranjează că în ultimele două săptămâni au fost depuse 4 sesizări la ANI pe numele lui.

„Eu nu am avut nicio relație contractuală, remunerată sau neremunerată, cu o clinică privată. Este singura clinică din România care a ridicat partea asta de oncologie osoasă la un alt rang. Faptul că sunt pacienți nenumărați care vor opinia mea… Eu am construit echipele mele, este firesc ca pacientul să aleagă unde merge”, a adăugat mediul ortoped, precizând că oamenii nu au fost obligați să meargă la clinica privată a soției sale, iar colegii din echipele sale i-au mai cerut „o expertiză, un sprijin” în anumite cazuri și el a acceptat.

„Erau cazuri care uneori îi depășeau. Da, le-am oferit sprijinul. Pentru că eu am jurat, când am terminat Facultatea, să ofer sprijin necondiționat pacienților și colegilor mei. Asta scrie în Jurământul lui Hippocrate”, a spus el.

Întrebat dacă a fost plătit pentru acest sprijin, Cîrstoiu a negat: „Nu, nu am încasat niciun ban. Eu am făcut asta din devotamentul meu profesional, față de profesie, față de un pacient, față de orice om care are nevoie”.

Întrebat cine a încasat atunci banii la clinica privată Anemona, candidatul PSD-PNL a răspuns: „Colegii mei care au făcut investigația acolo, au muncit…”. „Nu am făcut consultații acolo, mi-am ajutat colegii, dacă mi-au cerut-o. Mi-am ajutat pacienții, dacă mi-au cerut-o”, a mai punctat el, precizând că „vom vedea” ce va decide raportul Agenției Naționale de Integritate.

Premierul i-a cerut să facă o conferință, altfel „nu putem merge mai departe”

Cătălin Cîrstoiu a fost acuzat de o investigație Hotnews că a consultat pacienţi la clinica familiei sale, deşi un manager de spital nu poate avea o altă funcție, plătită sau nu, în afara celei de la spitalul pe care-l conduce.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, 17 aprilie, în Qatar, că nu a discutat cu președintele PNL, Nicolae Ciucă, despre retragerea lui Cătălin Cîrstoiu, dar a precizat că doctorul trebuie să facă o conferință de presă în care să le explice bucureștenilor acuzațiile, altfel „nu putem merge mai departe”.

În acest moment, Cristian Popescu-Piedone conduce în intențiile de vot pentru Primăria Capitalei cu 38%, urmat de Nicușor Dan cu 27%, iar Cătălin Cîrstoiu are 23%, susțin datele unui nou sondaj, realizat de CURS și publicat marți, 16 aprilie.

Alegerile la Primăria Capitalei vor avea loc pe 9 iunie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *