Câte persoane au fost confirmate cu Covid-19 în perioada 15 – 21 aprilie. Ministerul Sănătăţii a transmis ultimele date

Câte persoane au fost confirmate cu Covid-19 în perioada 15 – 21 aprilie. Ministerul Sănătăţii a transmis ultimele date

Ministerul Sănătăţii a transmis, marţi, 23 aprilie, că în săptămâna 15 – 21 aprilie au fost înregistrate 159 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Dintre acestea, 45 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, scrie Agerpres.

 

Câte teste au fost efectuate în perioada 15 – 21 aprilie

 

Până în prezent, au fost înregistrate 3.530.106 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,02.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 19 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În perioada 15 – 21 aprilie au fost efectuate 1.014  de teste RT-PCR şi 10.074 de teste rapide antigenice, conform sursei citate.

 

Nu au fost raportate decese

 

Ministerul Sănătății mai menționează că 46 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 3 sunt la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, patru sunt minori, fiind trataţi în secţii.

În săptămâna 15 – 21 aprilie nu a fost raportat de Institutul Naţional de Sănătate Publică niciun deces, scrie Agerpres.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *