Câți bani primea o asistentă din Buzău în schimbul unor certificate medico-legale. Femeia a fost reținută

Câți bani primea o asistentă din Buzău în schimbul unor certificate medico-legale. Femeia a fost reținută

O asistentă medicală din cadrul Serviciului Județean de Medicină a fost reținută 24 de ore. Femeia ar fi primit 1.200 de lei în schimbul unor certificate medico-legale.

Certificate medico-legale, eliberate de o asistentă din Buzău în schimbul unor sume de bani

Asistenta medicală a fost prinsă în flagrant în timp ce cerea bani unei persoane, investigator sub acoperire, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Pe 11.03.2024, procurorul specializat de la Parchetul Tribunalului Buzău, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. Buzău, au prins-o în flagrant pe asistenta medicală S.M. de la Serviciul Județean de Medicină Legală. Aceasta primea 600 lei (a doua tranșă dintr-un total de 1.200 lei) de la un investigator sub acoperire, pentru a influența medicul legist și a emite un certificat medico-legal fals. Certificatul urma să ateste că investigatorul sub acoperire a suferit leziuni traumatice într-o presupusă agresiune, pentru a susține o plângere penală planificată, informează Agerpres.

În decursul unui an, asistenta medicală ar mai fi primit aproximativ 2.300 de lei și alte produse în vederea eliberării unor certificate medico-legale.

„În cauză se efectuează cercetări faţă de suspecta S.M. pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, din probatoriul administrat până în prezent reieşind că suspecta a primit, în perioada 10.10.2023 – 11.03.2024, sume de bani în cuantum total de 2.300 de lei şi produse de origine animală de la diferite persoane, care au depus solicitări la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău în vederea eliberării certificatelor medico-legale. În data de 11.03.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de suspecta S.M., urmând ca aceasta să fie prezentată Tribunalul Buzău cu propunerea de arestare preventivă”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *