Cauzele exploziei de la Petromidia, explicaţii oficiale. Opt oameni au murit în ultimii trei ani în incidente produse la această rafinărie

Cauzele exploziei de la Petromidia, explicaţii oficiale. Opt oameni au murit în ultimii trei ani în incidente produse la această rafinărie

O explozie cu degajări mari de fum, dar care nu a fost urmată de un incendiu, s-a produs vineri dimineaţa la rafinăria Petromidia, din Năvodari.

Opt morţi în trei ani, în explozii la Petromidia

KazMunaiGaz International, proprietarul rafinăriei, a transmis prin Departamentul de Comunicare și Relații Publice un comunicat prin care a informat că explozia a fost cauzată de o aprindere în instalația de Hidrofinare Benzină.

“În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță, recertificarea și modernizarea a unităților de producție.

Pe fondul acestora, vineri dimineață a avut loc o aprindere în instalația de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă și nu existe victime”, au transmis cei de la KazMunaiGaz International.

Explozia de vineri a avut loc la doar nouă luni după o alta, urmată de un incendiu, care a avut loc pe platforma Rompetrol Rafinare, uzina Rafinare, la instalaţia de prelucrare ţiţei hidrocracare blândă MHC.

La vremea respectivă, pe 21 iunie 2023, în timpul intervenţiei de stingere a incendiului a fost rănit un pompier de la ISU Dobrogea. Cu o lună mai devreme avusese însă loc o altă explozie, în care au murit un bărbat de 55 de ani, care lucra de peste două decenii la Petromidia, şi o femeie în vârstă de 38 de ani.

În total, în ultimii trei ani s-au produs patru explozii la Petromidia, soldate cu opt morți. Cea mai gravă a fost cea din 2021, când au murit trei persoane, una la fața locului și două la un spital din Germania, unde fuseseră transferate cu arsuri grave ale căilor respiratorii şi pe aproximativ jumătate din suprafaţa corpului.

De asemenea, în 2022 s-au produs două incidente la petromidia, la un interval de numai o lună, iar în urma acestora doi angajați și-au pierdut viața, iar doi militari care au intervenit pentru stingerea incendiului au fost răniți.

În luna octombrie a anului trecut, fiica unuia dintre angajații morți în urma exploziei din iulie 2021 a dat în judecată compania, dar ulterior şi-a retras plângerea, după ce a ajuns la o înțelegere cu compania și a primit despăgubirile cerute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *