Caz șocant la Galați. 2 bărbați și-au bătut măr fratele și l-au pus în căruță, ca să pară un accident

Caz șocant la Galați. 2 bărbați și-au bătut măr fratele și l-au pus în căruță, ca să pară un accident

Potrivit IPJ Galați, polițiștii au fost sesizați sâmbătă prin apel la 112 de un bărbat de 52 de ani cu privire la faptul că fratele său de 50 de ani s-ar fi răsturnat cu căruța în zona localității Cavadinești și este grav rănit.

 

Victima a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei din Galați, cu multiple plăgi la nivelul capului, a feței, a toracelui și a membrelor.

Între timp, unul dintre frații bărbatului a încercat să-i convingă pe poliștiși că acesta a avut un accident cu căruța. După cercetarea la fața locului, concluziile preliminare ale oamenilor legii au fost că cei 2 frați ai victimei sunt agresorii, nu salvatorii.

Polițiștii au întocmit inițial un dosar penal pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe, însă, ulterior, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în cea de violență în familie. Oamenii legii au stabilit că vineri seara, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, în timp ce toți cei trei bărbați se aflau la locuința celui de 52 de ani, cel de 50 de ani ar fi fost lovit de către frații săi cu obiecte contondente în zona capului, a toracelui, a abdomenului și a membrelor, potrivit Viata Liberă Galați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *